Jurnal: Viata mea e un meeting-room (episodul 9)

Networking, that’s the name of the game! Hai ca sunt facuta gramada. Care este treaba cu job hunting-ul? Nu functioneaza? Ba uite bine ca DA!! Asta daca ai prieteni, iar prietenii au si ei prieteni. Dupa betia trasa cu Victoras in absenta lui mami suntem mai amici ca niciodata. L-am invatat figura cu lamaia, sarea si tequilla.

Doua ture eu, doua ture el si am inceput sa cautam paturica in patratele, martora aventurii noastre din Solenza lui taticu’. Sau cam asa ceva … Am cautat febril, eu in short-ul lui, el in sutienul meu. Paturica nicaieri. Nu se poate, stai sa imi amintesc. Era in tanga mei negri cand am vazut-o ultima data. Victoras plonjeaza cu capul in jos. Jos, cu capul in jos … chestie de nuanta.

Subtilitatile limbii romane sunt domeniul lui, asa ca profit din plin. Este eminent baiatul, ce naiba! Are bursa de merit in studiul limbilor, iar acum da testul de capacitate. Mormaie ceva pe infundate. Pronuntia lasa de dorit, asa ca ma pregatesc sa ii aplic o corectie. Nu mai apuc.

Soneria urla cu disperare, manevrata tenace de Aurel, dulaul de companie al lui Victoras. Lucreaza in vanzari, sta cu chirie, circula cu 322 si umbla sa se insoare: “Nevasta este mai ieftina decat menajera, face sex gratis si mai aduce si aduce leafa acasa”.

Cine l-o lua pe baiatul asta indesat si chelios, asezonat cu salariul mediu pe economie si tona de par care-i iese prin gulerul camasii de diftina in carouri? Poate vreo disperata care crede ca mai repede iei credit de la banca pe doua salarii decat pe unul singur. En fin, animalutul Aurel a mirosit ca ceva se intampla, ca prea era Victoras rosu la fata iar eu ii raspundeam gafait.

Daca nu as fi in depresie post concediere mai ca l-as fi regalat si pe el, asa, de kiki, ca sa vada ce pierde daca face economie si isi ia nevasta.

“Ce-mi dai daca iti vand un pont?” Nici nu apuc sa i-o pleznesc ca la manualul de bune maniere, ca mi-o tranteste direct “Treci pe la mine maine, sunt liber”. A ars rapid fazele cu “ai pe cineva?” si “poate iesim la o cafea”. Analizez la secunda tupeul babuinului. Pe ceva se bazeaza el, ca pana acum nici buna ziua nu avea curajul sa imi dea.

Se balbaia induiosator ori de cate ori treceam pe langa el aratandu-i cum este cu mersul pe catwalk. Aha, deci Victoras i-a facut confidente, iar maimuta asta crede ca daca tot mor de foame , m-as putea aciua si in patutul lui trist asa, pentru o cina, doua. Ce naiba o avea sa imi spuna?

Hai ca-i fraier. Nu degeaba vinde periute de dinti! Dealer, ma scuzati! A negociat ca un pui acum iesit din gaoace, nu a avut nici o sansa in fata mea, o maestra. L-am facut pe loc, cu chestii ieftine, categoria eleva de gimnaziu. Nu credeam ca mai tine figura cu umezitul buzelor si fluturatul prelung din gene la masculii sariti bine de 20 de ani.

I-am tras toti trei cu tequilla si nici macar nu a trebuit sa insist foarte tare, ca Aurel a si abandonat batalia si mi-a spus precipitat ca agentia la care lucreaza sora-sa cauta oameni. “Uite si numarul ei de telefon, sun-o” a articulat Aurel cu greu dupa inca un refren sare-lamaie-tequilla. OK.

I-am promis un “maine” de vis si am sters-o ca pisica, spre disperarea lui Victoras, care a ratat iarasi in careul de 7 metri. Next time Victoras, ca acum fac cariera.

Citeste aici toate episoadele