Jurnalista Christiane Amanpour a anunţat că are cancer ovarian, a fost operată şi face chimioterapie – VIDEO
Jurnalista Christiane Amanpour de la postul american CNN a anunţat, luni, că a fost diagnosticată cu cancer ovarian, a fost operată şi face şedinţe de chimioterapie.
„Am avut o intervenţie chirurgicală de succes şi acum fac chimioterapie pentru cel mai bun prognostic pe termen lung şi sunt încrezătoare”, a spus Amanpour la CNN, potrivit News.ro.
Christiane Amanpour, în vârstă de 63 de ani, este unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti din lume, în parte datorită acoperirii conflictelor internaţionale.
În anunţul său, Amanpour a subliniat că acest cancer ovarian este prea frecvent, afectând „milioane de femei din întreaga lume”.
Vorbind de la Londra, Amanpour a spus că se simte „norocoasă să aibă asigurări de sănătate prin muncă şi doctori incredibili care mă tratează într-o ţară susţinută, desigur, de strălucitul NHS”, referindu-se la National Health Service, serviciul național de sănătate din Marea Britanie.
Ea a afimat că îndeamnă femeile să se informeze despre această boală, să facă analize, să-şi asculte corpul şi să se asigure că îngrijorările lor nu sunt respinse sau ignorate.
Some personal news from me: pic.twitter.com/D5noRnfXfA
— Christiane Amanpour (@camanpour) June 14, 2021