Jurnalisti cumparati – o carte despre manipularea prin presa aservita politicienilor, serviciilor secrete si marilor bancheri

„Va puteti imagina ca angajati ai serviciilor secrete scriu texte in redactii, care apar apoi ca articole semnate de jurnalisti cunoscuti? Stiti care jurnalisti au fost unsi si caror mass-media apartin ei? Aveti habar despre cum se acorda renumitele premii pentru jurnalism?“ Acestor intrebari si multor altele despre manipularea prin presa incearca Udo Ulfkotte sa le dea raspuns, „iluminandu-si“ cititorii asupra meandrelor unei bresle considerate a patra putere in stat. Ca lucrurile nu stau tocmai drept si intotdeauna „pe bune“, ca mass-media a renuntat in parte la functia ei critica si de control, jurnalistul german argumenteaza si demonstreaza cu diverse dovezi. O face pe parcursul a trei sute de pagini ale unei carti non-fiction care a aparut la finele anului trecut in Germania si care este deja un bestseller ajuns la al cincilea tiraj.

„Jurnalisti cumparati – cum politicienii, serviciile secrete si marii finantisti ai Germaniei influenteaza mass-media“ a aparut la editura Kopp Verlag din Rottenburg in septembrie 2014 in varianta tiparita, de e-book si audio-book. In doua saptamani a ajuns in top ten al vanzarilor pe Amazon si figureaza in lista de bestseller la categoria non-fiction intocmita de Spiegel (momentan pe locul al saselea).

• O carte cu scandal

Cartea a starnit un scandal in mediul vizat, adica in mass-media, prin dezvaluirile pe care autorul le face privitor la anume practici corupte si jurnalisti la fel. Iar publicul cumparator de ziare sau abonat la TV a putut afla mai multe despre cum, in loc sa aiba parte de informari de presa corecte si impartiale, i se toarna adesea pe gat gogosi. Articole semnate sub mari nume de la serioase ziare germane, cum sunt Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), Bild sau Sueddeutsche Zeitung (SZ) sunt, in opinia autorului, transcrieri ale unor materiale de presa intocmite la comanda si cu sprijinul serviciilor secrete, sau modelate in spiritul unor lobby-uri, fara ca ultimele sa fie marcate publicitar.

In cadrul acestui demers, ia nastere o situatie win-win, din care toate partile castiga, zice Ulfkotte: politicienii si lobby-stii diverselor interese isi cumpara presa pozitiva, concernele mass-media economisesc bani, caci deplasarile si „acomodarile“ jurnalistilor si ale echipelor de filmare peste hotare sunt platite de catre cei interesati. Jurnalistii privilegiati sunt unsi cu bani si cadouri, beneficiind de cazari si „servicii incluse“ (chiar si femei) in hoteluri de lux.

Singurii care pierd sunt „consumatorii de presa“, care in loc sa primeasca pentru banul platit o relatare corecta, critica, echidistanta, sunt manipulati in directia intereselor dominante ale momentului, difuzate cu frenezie de unele agentii de presa si de o parte din mass-media main-stream.

• Despre autor

Dr. Udo Ulfkotte (n. 1960) a studiat la Freiburg si Londra. Timp de 17 ani, el a scris pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung, mai cu seama ca reporter de razboi. A predat management in probleme de securitate la Universitatea din Lüneburg si este expert in servicii secrete, dupa cum e prezentat de editura Kopp. Membru in Marshall Memorial Fund al SUA, ca si in comisia de experti pe probleme de securitate a Fundatiei Konrad Adenauer, referent al Academiei Federale pentru politica de securitate, Ulfkotte este autorul catorva carti, intre care „Corectitudinea politica“ (2013), coautor Michael Brückner.

Intr-un interviu luat de catre CompactTV si difuzat pe YouTube, Ulfkotte este intrebat daca cei cca 85.000 de jurnalisti din Germania mint si „sunt cu totii corupti“. Autorul neaga, spunand ca el, ca autor, „se ocupa exclusiv de cei mai cunoscuti jurnalisti din mass-media centrala“, decidenti in redactii si formatori de opinie pe care toata lumea in Germania ii cunoaste. El s-a aplecat, conform propriilor spuse, asupra unui segment constituit din 321 de jurnalisti care creeaza si conduc curente de opinie. Pentru Ulfkotte, este important a afla daca acesti lideri de opinie din presa „sunt dirijati si mituiti de undeva“. Pentru ca, daca este asa, „e ingrozitor“.

• Am fost faptas

Dezvaluirile jurnalistului Udo Ulfkotte incep cu propria persoana. „Am fost un faptas“, spune el. „Inainte sa demasc alti jurnalisti, ma autodenunt. Scriu cat de corupt am fost eu insumi in relatari, ce retele m-au influentat in relatarea mea, intotdeauna girata de angajatorul meu“. Scopul declarat al dezvaluirilor sale este ca, impreuna cu cititorii cartii sale, sa schimbe ceva, pentru a pune punct „dezamagirii crescande a multor oameni cu privire la jurnalistii si mass-media mincinoasa“.

„In nici un caz nu ma refer la multii ziaristi corecti si seriosi, care muncesc mult si sunt prost platiti, fie ei redactori angajati sau freelancer-i“, spune Ulfkotte. „In carte e vorba de cei cu o treapta deasupra acestora si distantati de noi, cetatenii, de cei care coalizeaza cu elitele, se lasa corupti si mituiti pentru relatarile lor favorabile“. Aceasta manipulare a unor decidenti din mass-media germana, a unor formatori de opinie din presa notabila, autorul cartii „Jurnalisti cumparati“ o demonteaza pe parcursul a cinci ample capitole, cu exemple, liste de nume si referinte-beton.

Daca nu ar fi fost asa, probabil ca autorul ar fi fost dupa gratii, pentru calomnie dar si dezvaluirea unor „secrete de stat“. Faptul ca a fost hartuit si perchezitionat acasa in cateva randuri nu l-a impiedicat insa sa isi sustina punctul de vedere, ceea ce i-a adus printre comentatorii online un renume de „Snowden german“.

• Fronturi propagandiste

Dar sa vedem, pe scurt si fara a devoala prea mult din substanta cartii, care sunt punctele in care Ulfkotte atinge la nerv presa si pe „cumparatorii“ ei (nu cei care scot banutul pentru ziar din buzunar). Cititorul de presa atent ca si telespectatorul critic din Germania se pare ca demult nu mai are impresia ca i se livreaza pentru banii lui stiri documentate si echidistante, mai ales in domeniul politic sau economic. In locul acestora, este indopat cu opinii care au depasit demult granita indoctrinarii, iar jurnalismul investigativ este din ce in ce mai palid.

Asa-zisa „presa de calitate“ este intoxicata de articole cu scop manipulativ, iar trolii lui Putin din presa online sunt demult in razboi cu „trolii lui Obama“ si „a cincea coloana a SUA“, crede autorul. Acesta considera ca nu e corect ca un jurnalist sa nu-l informeze pe cititor daca e membru in vreo asociatie transatlantica, al carei scop mai mult sau mai putin declarat este influentarea „elitelor“ in sensul intereselor americane. Si reciproca este valabila, cu mentiunea ca in presa notabila din Germania nu se inghesuie multi ca sa scrie pro-rusi.

Intre jurnalistii, redactorii-sefi si formatorii de opinie abonati la „jurnalismul roz“ pro-american, o serie de nume figureaza in asociatii de lobby si think-tank-uri cu radacini peste ocean. Unora dintre acestea, cum este „Atlantik-Brücke“ (Podul atlantic) -fondata in 1957 ca organizatie de propaganda a puterii de ocupatie in Germania, si in care figureaza multe nume notabile, printre care si cel al Angelei Merkel-, Ulfkotte le mentioneaza apropierea de CIA.

O mare influenta in Germania este identificata de autor in ce priveste si alte structuri transatlantice in cadrul carora figureaza oameni de presa: Comisia Trilaterala (a miliardarului Rockefeller), German Marshall Fund, American Academy, American Jewish Committee, Aspen Institute, Atlantische Initiative, Deutsche Atlantische Gesellschaft (Societatea germano-atlantica), Deutsche Gesellschaft für Auswärtige Politik ( Societatea Germana pentru politica externa – DGAP) si European Council on Foreign Relations (ECFR) a miliardarului George Soros.

De pe aceste pozitii de „membrii in cluburi“ cu interese vadit pro-americane, unii jurnalisti ar functiona, potrivit autorului, ca „banca de lucru extinsa a NATO“. Falsuri, omisiuni si relatari partinitoare le atribuie autorul in ce priveste acoperirea in presa main-stream a diverselor asa-zise revolutii si rasturnari „programate“, de dictatori. In timpul razboaielor „pentru putere si pentru resurse“ din ultimii treizeci de ani, oameni-cheie din mass-media germana s-ar fi inrolat, contra unor avantaje si distinctii, in tavalugul propagandistic menit sa faca aceste actiuni militare comestibile pentru cetatean.

• Pe scurt si despre romani

Insa nu doar in politica externa s-ar comporta unii jurnalisti de parca ar fi „maimute dresate“. Ulfkotte scrie despre acoperirea in presa a crizei financiare declansate in 2008 si cu care inca si azi UE se lupta, incercand sa atenueze efectul asupra unor populatii speriate de prabusirea Euro sau a unor banci. In acest context, de relativa nesiguranta, e clar ca populatiilor autohtone nu le surade o avalansa de imigranti saraci. Pentru a netezi asperitatile, presa centrala s-ar fi conformat semnalului dat de cancelarul Angela Merkel, la inceputul anului trecut.

Disputa referitoare la „imigratia saraciei“, declansata odata cu completa liberalizare a pietei muncii la 1 ianuarie 2014, pentru romani si bulgari, „n-a prea fost pe gustul lui Merkel“, scrie Ulfkotte. Si astfel, presa si TV-ul german a fost inundat de „un val de relatari conform carora romanii si bulgarii sunt extrem de harnici si ne umplu bugetele sociale, in loc sa le goleasca“. Televiziunea de stat ar fi emis chiar sintagma „vin prusacii Balcanilor“, in slugarnicia ei fata de semnalul dat de la guvernul aflat in prag de alegeri europarlamentare si preocupat sa nu strice buna-dispozitie a alegatorului german.

Ulfkotte considera ca cifrele de asistenta sociala nu demonstreaza neaparat entuziasmul fata de competentele tuturor noilor veniti, e deranjat de faptul ca fenomenul n-a fost supus unei dezbateri publice reale si ca „migratia saraciei“ ca si „turismul social“ au fost scoase din dictionarul cuvintelor corecte politic si „premiate“ ca „necuvintele anului“.