Sari direct la conținut

Jurnalistul Malin Bot a castigat procesul cu Antena 3 in cazul acuzatiilor ca e "nazist"

HotNews.ro

Jurnalistul Malin Bot, actualmente la Romania libera, a castigat procesul pentru insulta si calomnie intentat postului Antena 3 si jurnalistilor Mircea Badea, Mugur Ciuvica si Radu Tudor, potrivit Paginademedia.ro. Malin Bot. Anul trecut, acesta si Dan Tapalaga fusesera acuzati la televiziunea Intact ca sunt „nazisti” si fac „propaganda nazista”. Decizia Tribunalului Bucuresti nu este definitiva.

Potrivit sursei citate, judecatorii Tribunalului ii obliga pe Badea, Ciuvica si Tudor sa ii plateasca lui Bot cate 2000 de euro, iar postul Antena 3 trebuie sa difuzeze pe post, timp de doua zile, decizia judecatorilor. Instanta a constatat ca paratii au incalcat dreptul la demnitate apartinand reclamantului Malin Bot.

Malin Bot a spus pentru Paginademedia.ro ca „Principalul scop pe care il urmaresc este ca acest proces sa fie un precedent care sa-i ajute pe toti cei denigrati de Antena 3 sa ii dea in judecata si sa castige”.

In februarie 2016, Mircea Badea, Mugur Ciuvica si Radu Tudor i-au acuzat pe Malin Bot si Dan Tapalaga de „propaganda nazista”, iar pe Bot l-au descris drept „o persoana insalubra”.

Acesta publicase pe site-ul EvZ un articol, iar pe Facebook o poza in care apar participanti varstnici de la o manifestatie organizata de Antena 3, el comentand: „Quod erat demonstrandum – ‘Mircea Badea si publicul lui. Cu plasa de MEDICAMENTE si PUMNUL inclestat, in Piata Constitutiei'”. In cazul lui Dan Tapalaga, postul s-a luat de un articol de opinie semnat de acesta, pe aceeasi tema.

Malin Bot a deschis actiune in instanta contra Antena 3, Radu Tudor, Mugur Ciuvica si Mircea Badea in mai 2016.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro