Jurnalul bursier al WBS – Bursele europene au incheiat saptamana cu scaderi de peste doua procente si jumatate
Piețele europene au incheiat saptamana cu scaderi de peste doua procente și jumatate, ingrijorarea investitorilor privind efectele colaterale ale crizei financiare elene nefiind afectate semnificativ de aprobarea de catre autoritațile legislative naționale din zona euro a imprumutului de urgența oferit Greciei. Indicele Markit iTraxx Financial Index al CDS-urilor pentru principalele 25 banci și companii de asigurari a crescut pana la 223 de puncte de baza, un nivel comparabil cu cel de dupa falimentul Lehman Brothers.
De asemenea, cotațiile CDS pentru obligațiunile Spaniei, Portugaliei și Italiei au atins astazi noi maxime, corectandu-și ulterior avansul in urma speculațiilor privind un posibil anunț de asistența din partea Bancii Centrale Europene pentru principalii creditori afectați de criza elena.
Un alt efect al așteptarilor privind o intervenție a ECB a fost revenirea inregistrata de moneda europeana fața de dolar, dupa declinul din ultimele zile pana la minimul ultimelor 14 luni. Producția industriala din Germania a crescut in martie cu 4%, mai mult decat estimarile de 1.5% ale analiștilor, in urma creșterii activitații din construcții cu 26.7%. Prețurile de producție din Marea Britanie au crescut in aprilie cu 1.4%, cel mai mult din ultimul an, in urma avansului inregistrat de prețul petrolului.