Jurnalul bursier al WBS – Bursele europene au inchis in scadere prima sedinta a saptamanii
Piețele europene au scazut astazi, in pofida rezultatelor macroeconomice pozitive publicate astazi in Germania. Scaderi importante au venit din sectorul companiilor miniere, evoluția negativa a acestora pe piața londoneza aducand indicele FTSE la a doua scadere zilnica consecutiva. Declarațiile oficialilor guvernelor europene privind masurile de austeritate bugetara care urmeaza a fi luate pe continent au contribuit la declinul piețelor, investitorii fiind ingrijorați de potențialele efecte de franare a revenirii economice.
Pe de alta parte, scaderea cotației monedei europene in raport cu principalele valute va avea un efect pozitiv asupra nivelului exporturilor, miniștrii de finanțe din zona euro indicand inaintea intalnirii de astazi din Luxemburg ca nu privesc aceasta evoluție ca pe o problema care sa necesite corecții. Comenzile industriale din Germania au crescut in aprilie in mod neașteptat fața de luna martie, cotația scazuta a monedei europene avand efecte pozitive asupra cererii de export. Creșterea de 2.8% a infirmat așteptarile economiștilor pentru un declin mediu de 0.4% dupa avansul din martie, revizuit in creștere la 5.1%.