Sari direct la conținut

Jurnalul bursier al WBS – Bursele europene si-au continuat vineri scaderea

HotNews.ro

Indicii bursieri europeni si-au continuat astazi scaderea, pe fondul rezultatelor trimestriale dezamagitoare raportate de companiile din sistemul bancar american. Actiunile din sectorul financiar european au fost printre cele mai afectate de raportari, BNP Paribas avand cel mai mare aport negativ la evolutia indicelui CAC40, cu o pierdere de 3,38%, in timp ce actiunile HSBC au contribuit cel mai mult la scaderea indicelui FTSE100, cu o scadere de 2,49%.

Pierderile s-au accentuat pe finalul sesiunii, dupa publicarea indicatorului lunar Reuters/U. of Michigan al increderii consumatorilor americani, ce a ajuns in luna iulie la cea mai scazuta valoare din ultimul an.

Moneda Euro s-a apreciat initial fata de dolarul american, cotatia EURUSD trecand peste nivelul de 1,3, dar a pierdut tot avansul pe masura ce scaderile din piata de capital s-au accentuat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro