Justin Bieber a fost acuzat de abuz sexual / Cântărețul neagă acuzațiile cu dovezi
Cântăreţul Justin Bieber a fost acuzat de abuz sexual, o femeie susţinând că a fost agresată de către acesta în martie 2014, iar o alta în 2015, relatează The Guardian și Mediafax.
Cântărețul a negat acuzațiile şi a prezentat dovezi şi martori, inclusiv pe fosta sa iubită, Selena Gomez.
Justin Bieber este cea mai recentă vedetă implicată într-un astfel de scandal.
Presupusa victimă, Danielle, şi-a lansat acuzaţiile pe Twitter, vorbind despre o faptă care ar fi avut loc în 2014, la un hotel din SUA, după un concert al starului canadian.
Bieber neagă acuzaţiile şi se apără cu chitanţe, fotografii şi link-uri pentru articole din presă care dovedesc că a fost cazat la alt hotel. În plus, o are ca martoră pe fosta sa iubită, Selena Gomez.
Acuzaţii similare îi aduce şi Kadi, o altă tânără, care susţine că a fost agresată în 2015.
Artistul de 26 de ani a anunțat că o va acţiona în justiţie pe Danielle.
Peste 260 de celebrităţi, printre care Kevin Spacey, Roman Polanski şi Sylvester Stallone, au fost acuzate de agresiuni sexuale de la debutul mişcării #MeToo.
Producătorul Harvey Weinstein a şi fost condamnat pentru astfel de fapte, la 23 de ani de închisoare.