Sari direct la conținut

Justine Henin si-a pastrat coroana in Mastersul feminin

HotNews.ro

Justine Henin a castigat al 10-lea trofeu al anului, trecand in finala Mastersului, de rusoaica Maria Sarapova dupa un meci maraton, care a durat trei ore si 24 de minute. Belgianca de 25 de ani a reusit a 26 victorie consecutiva, ultimul meci pe care l-a pierdut datand de la Wimbledon unde a fost eliminata in semifinale.

In cel mai lung meci din istoria finalelor Mastersului, Henin s-a impus cu 5-7, 7-5, 6-3. Ultimul ghem al primului set, in care Henin servea la 5-6, a durat peste 20 de minute, Sarapova ratand opt mingi de set, iar belgianca facand patru duble greseli. In cele din urma, rusoaica a castigat primul set si se indrepta spre cucerirea pentru a doua oara a ultimului turneu stagional.

La 5-5 in setul doi, Henin a reusit breakul si apoi a servit perfect pentru a echilibra situatia manselor. Decisivul i-a apartinut belgiencei care s-a desprins la 3-1, si desi rusoaica a reusit un break, Henin a raspuns rapid, pentru a conduce cu 5-3. Sarapova a mai salvat patru mingi de meci ale belgiencei, dar in cele din urma a trebuit sa se recunoasca invinsa.

Henin isi pastreazsa astfel trofeul din Masters si devine prima jucatoare de tenis care castiga peste 5 milioane de dolari din premii intr-un singur sezon.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro