Sari direct la conținut

Justiţia franceză respinge procesul lui Brigitte Macron împotriva a două femei care au afirmat despre ea că este transsexuală

HotNews.ro
Brigitte Macron, Foto: Patrick Kovarik / AFP / Profimedia Images
Brigitte Macron, Foto: Patrick Kovarik / AFP / Profimedia Images

Un tribunal din Paris a anulat miercuri un proces intentat de prima-doamnă Brigitte Macron, după ce în februarie 2022 ea a dat în judecată două femei care au răspândit pe internet ştiri false potrivit cărora ar fi o persoană transsexuală, relatează News.ro citând AFP.

În decizia sa, consultată de AFP, tribunalul a declarat drept nulă şi neavenită reclamaţia depusă de Brigitte Macron pentru încălcarea dreptului la viaţă privată şi a dreptului la imagine, considerând că faptele denunţate de aceasta ar fi trebuit să fie calificate drept defăimare publică.

Brigitte Macron, fratele ei şi cei trei copii ai primei-doamne au intentat o acţiune în justiţie la 15 februarie 2022 împotriva a două femei, dintre care una se autointitula „medium”, iar cealaltă „jurnalistă independentă”.

Reclamanţii au cerut instanţei să le condamne pe aceste două femei la plata unor despăgubiri pentru că au difuzat pe canalul YouTube al „mediumului”, la 10 decembrie 2021, „o teză absolut neverosimilă”, potrivit căreia Brigitte Macron, născută Trogneux, nu ar fi existat niciodată, s-ar fi numit de fapt Jean-Michel Trogneux, iar fratele ei i-ar fi preluat această identitate după ce şi-a schimbat sexul.

Această informaţie falsă, care iniţial a circulat discret, a cunoscut ulterior o mai mare amploare şi a condus, de asemenea, la acuzaţii mai grave de pedofilie la adresa primei-doamne.

Reclamanţii au considerat că le-a fost încălcat dreptul la viaţă privată, întrucât interviul de patru ore difuzat pe internet făcea referire la operaţiile chirurgicale pe care Brigitte Macron le-ar fi suferit, susţinea că ea nu era mama celor trei copii ai săi şi dădea informaţii personale despre fratele său.

De asemenea, plângerea denunţa încălcări ale dreptului la imagine, întrucât în timpul acestui interviu au fost difuzate diverse fotografii ale reclamanţilor, dintre care unele au fost „retuşate, mărite şi colorate”.

În paralel cu această acţiune civilă, Brigitte Macron, în vârstă de 69 de ani, a intentat o acţiune penală separată, cu o plângere pentru defăimare publică, depusă la 31 ianuarie 2022. Această procedură este încă în curs de desfăşurare.

Relaţia preşedintelui francez cu soţia sa, cu 24 de ani mai în vârstă decât el, pe care a cunoscut-o pe când ea era profesoară, iar el era încă un adolescent, coleg de şcoală cu fiica sa, este periodic o sursă de atenţie mediatică în Franţa şi în străinătate.

Nu este pentru prima dată când cuplul este vizat de zvonuri privind genul sau orientarea sexuală: În timpul campaniei prezidenţiale din 2017, Emmanuel Macron a negat afirmaţiile potrivit cărora ar fi homosexual, citează News.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro