Sari direct la conținut

Kanye West vinde "haine pentru mers la biserică"

HotNews.ro
Kanye West, Foto: Flickr/ David Shankbone
Kanye West, Foto: Flickr/ David Shankbone

Rapperul american Kanye West a lansat pe piață haine inspirate de concertul pe care l-a susținut la ediția de anul acesta a festivalului american Coachella, organizat în deșertul Colorado, care a avut o puternică influență religioasă, relatează revista Variety, citat de Mediafax.

Piesele de îmbrăcăminte, descrise drept „church clothes” (haine pentru biserică), au fost disponibile în timpul prestației susținute de muzician duminică dimineață.

Colecția includea haine în culori neutre, inscripționate cu sloganurile „holy spirit” („Sfântul Duh”), „trust God” („Ai încredere în Dumnezeu”) și „Jesus walks” („Iisus umblă”, care este și titlul unui cântec al lui West).

Prețurile pentru hanorace variau între 165 și 225 de dolari, iar șosetele se vindeau pentru 50 de dolari perechea. Echipa lui West a mai pus în vânzare și un poncho simplu, care costa 75 de dolari.

Reacțiile fanilor de pe rețelele de socializare online au fost amestecate. Unii dintre admiratorii artistului de pe platforma de micro-blogging Twitter au apreciat aspectul hainelor, însă numeroase voci l-au criticat pe rapper pentru prețurile exagerate ale articolelor.

Hainele sunt disponibile și pe site-ul artistului, unde pot fi găsite predominant în culorile alb și negru.

Rapperul şi producătorul american Kanye West a devenit cunoscut la începutul anului 2000. Cel de-al treilea album al său, „Graduation”, a fost unul dintre cel mai bine vândute materiale discografice ale anului 2007. West este câştigător a 21 de premii Grammy. „Watch the Throne”, album compus în colaborare cu Jay-Z, a fost lansat în vara anului 2011. Cele mai recente materiale discografice de studio sunt „Ye” și „Kids See Ghosts”, lansate anul trecut.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro