Sari direct la conținut

Kelemen Hunor, ministrul Culturii, nu a aprobat avizul privind PUZ-ul pentru Palatul Stirbei

HotNews.ro

Ministrul Culturii si Patrimoniului National, Hunor Kelemen, nu a aprobat avizul favorabil dat de Comisia Nationala a Monumentelor Istorice (CNMI) Planului Urbanistic Zonal pentru proiectul privind constructia de la Palatul Stirbei din Capitala, retrimitand proiectul respectiv spre reanalizarea Comisiei, transmite Agerpres.

„Am trimis inapoi la Comisia Nationala, la Sectiunea de urbanism, acum cateva minute, pentru reanalizarea documentatiei in ceea ce priveste PUZ (pentru constructia de la Palatul Stirbei – n.r.). Momentan, cat imi dau eu seama, nu este in concordanta cu PUZ-ul, deci sunt depasite cateva cote, mai ales cota de ocupare a suprafetei si cea de inaltime pare depasita un pic si vreau sa-mi spuna Comisia, Sectiunea de urbanism, daca aceste depasiri sunt in limitele admisibile legale. Vreau sa am aceasta parere a Comisiei”, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, ministrul Culturii.

La inceputul lunii octombrie, mai multe ONG-uri au protestat in fata MCPN, semnaland faptul ca pe 19 august 2010, de la Cabinetul primului-ministru, a fost trimisa adresa 3798/KH catre Ministerul Culturii. In urma acestei adrese, Comisia Nationala a Monumentelor Istorice a rediscutat in sedinta din 29 septembrie 2010 proiectul respins in noiembrie 2009, cu modificari minore. Contrar deciziei din noiembrie 2009, de data aceasta, Comisia a propus ministrului Culturii avizarea PUZ-ului.

Istoricul unui proiect controversat

Conform Planului Urbanistic General, in spatele Palatului Stirbei se putea construi o cladire cu un Coeficient de Utilizare al Terenului (CUT) de 1,8, iar pe partea dinspre Calea Victoriei, de 5. Inaltimea maxima admisa era de 22 de metri.

In primavara anului trecut, Gheorghe Patrascu, arhitectul sef al Capitalei, a semnat un aviz de urbanism prin care li se permitea investitorilor sa construiasca pe 70 la suta din teren, cu un CUT de 4,5 si inaltime maxima de 40 de metri. Ulterior, pentru aceasta propunere a primit si aviz de oportunitate.

La sfarsitul lunii septembrie 2009 Sectiunea de Urbanism a Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice de la Ministerul Culturii a avizat favorabil proiectul cu conditia ca Procentul de Ocupare al Terenului sa nu fie mai mare de 65%, iar Coeficientul de Utilizare al Terenului, de 4,5. Inatimea cladirii care se vede din Calea Victoriei sa nu depaseasca 37,65 m, iar cea dinspre strada Budisteanu, 17,5 m.

Joi, 28 octombrie 2010, fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, a sustinut ca Andreea Vass, consilier al premierului Emil Boc, ar fi facut lobby pentru Planul Urbanistic Zonal care propune construirea unui bloc de 40 de metri inaltime in spatele palatului, monument istoric.

Pentru a fi discutat in Consilul General al Municipiului Bucuresti, proiectul mai are nevoie de aviz de la Ministerul Culturii.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro