Sari direct la conținut

Kia va prezenta în martie un SUV electric care va deveni cel mai mare model din gama sa europeană

HotNews.ro
Logo Kia, Foto: Sylvain Robin / Alamy / Profimedia Images
Logo Kia, Foto: Sylvain Robin / Alamy / Profimedia Images

Kia va prezenta la final de martie un SUV care se va numi EV9 și va deveni cel mai mare model (la dimensiuni) din gama sa europeană. Kia are deja câteva mașini electrice în gamă, cu prețuri între 45.000 și 70.000 de euro.

EV9 va fi cel mai mare model construit de Kia, cu un ampatament (distanță între axe) de 3.100 mm.

Nu s-au anunțat date despre preț și autonomie, dar costul va fi, probabil, undeva pe la 100.000 de euro, mașina fiind plasată peste EV6 în gama Kia. Nu va fi un model gândit să se vândă în volume mari.

Cea mai performantă Kia electrică este EV6 GT, cu autonomie de 370 km, viteză maximă 260 km/h și preț de peste 70.000 de euro.

Modelul „navă amiral” EV9 va avea la bază arhitectura denumită Electric Global Modular Platform (E-GMP) care a mai fost folosită pe alte mașini ale grupului sud-coreean, cum ar fi Hyundai Ioniq 5, Hyundai Ioniq 6 și Genesis GV60.

Grupul Hyundai-Kia a vândut în Europa 157.000 de mașini electrice, fiind pe patru în topul grupurilor auto, după Volkswagen, Tesla și Stellantis.

Surse: Autocar UK, Top Gear

Sursa foto: Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro