Kilogramul a fost redefinit / Urmează amperul, gradul kelvin și molul
Reprezentanți ai Biroului Internațional de Măsuri și Greutăți din peste 50 de ţări, reuniţi la Versailles, au aprobat, vineri, în unanimitate redefinirea kilogramului, scrie The Guardian.
Kilogramul Prototype Internațional, sau Le Grand K, care a reprezentat, încă din 1889, etalonul unităţii de măsură pentru masă, a fost înlocuit. Noua unitate internaţională de măsură a masei, care va intra în vigoare la data de 20 mai, va fi definită pe baza calculelor cu ajutorul constantei lui Planck, o constantă fundamentală care exprimă, în fizica cuantică, relaţia dintre energie şi frecvenţa unor particule precum fotonii. „
„Votul a trecut prin unanimitate. A fost foarte emoționant „, a spus Stephan Schlamminger, fizician al Institutului Național de Standarde și Tehnologie din SUA, care a lucrat la redefinirea kilogramului de ani de zile.
Împreună cu kilogramul, alte trei unități de bază vor fi redefinite ca urmare a votului: unitățile de curent electric (amperi), temperatură (kelvin) și cantitatea de substanță (molul).