Klaus Iohannis ar fi jucat vineri golf la Pianu, în județul Alba – presa locală
Ziarul Unirea, citând surse, scrie că președintele Klaus Iohannis ar fi jucat, vineri, o partidă de golf în localitatea Pianu de Jos, din județul Alba. Și G4media.ro confirmă informația pe surse.
Potrivit acestora, președintele ar mai fi fost și în urmă cu două săptămâni la clubul de golf. Acesta a fost însoțit de prima doamnă, Carmen Iohannis.
Șeful statului a mai fost fotografiat și în trecut la golf la Pianu, dar și la Șureanu, unde acesta s-a fotografiat deseori cu turiștii care l-au întâlnit.
De altfel, în trecut, președintele Iohannis și-a exprimat aprecierea față de acest teren de golf și de turneul pe care-l găzduiește:
„Vreau să îl felicit pe președintele Clubului de Golf „Paul Tomiță” pentru calitatea deosebită a acestei baze sportive. Faceți o treabă foarte bună, domnule Werner Keul, și sunt convins că veți continua cu aceeași pasiune! Mă bucur să fiu aici și doresc să îi felicit pe campionii acestui turneu”.
”Mă bucur să întâlnesc aici atâția oameni pasionați de golf,un sport care nu este deloc exclusivistși care oferă un foarte bun prilej de a petrece mai mult timp în natură, de a face mișcare, mai ales în acest context pandemic care face dificilă practicarea multor sporturi. Golful se poate practica la orice vârstă și încurajez pe cât mai mulți să descopere acest frumos sport, care oferă multe satisfacții”, spunea în 2021 președintele.