Sari direct la conținut

Klaus Iohannis considera ca negocierile privind reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda ar putea fi finalizate "într-un termen rezonabil, poate la anul"

HotNews.ro

Presedintele Klaus Iohannis spera ca vor fi progrese semnificative legate de proiectul reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda. „Autoritatile guvernamentale, impreuna cu conducerea Companiei Nationale, lucreaza la aceste negocieri (n.red. cu o companie chineza), pe care eu imi imaginez ca le-ar putea finaliza intr-un termen rezonabil, poate la anul, si, atunci, putem sa intram intr-o zona efectiva de dezvoltare a investitiei, care ar fi benefica pentru Romania”, a declarat marti Iohannis, cu ocazia unei vizite la centrala nucleara de la Cernavoda.

„In momentul de fata, cred ca furnizati aproape 20% din energia electrica consumata in Romania. Cred ca ar fi foarte bine sa mergem pana in zona poate de 30% si atunci avem o tinta destul de bine conturata, si putem sa mergem inspre ceva ce este mult mai important decat independenta energetica, spre securitate energetica”, a precizat Iohannis.

„In prezent, stim ca se lucreaza la nivelul Guvernului la Strategia Energetica a Romaniei pentru perioada 2016-2030 si cred ca aici avem o provocare importanta. Piata energetica mondiala este intr-o situatie putin curioasa. Preturile la energie scad. Oferta este in general destul de mare si acest lucru induce doua lucruri, unul foarte bun si unul care pune probleme industriei.

Efectul foarte bun este pentru consumator. Energia devine din ce in ce mai ieftina. Insa, aceste lucruri nu merg la infinit, fiindca, pentru industrie, daca pretul scade prea mult, atunci lipsesc banii pentru investitii, fara de care nu se poate continua. Si vorbim chiar in cazul dumneavoastra de investitii specifice care nu sunt absolut deloc un lux, ci sunt investitii care asigura un ciclu lung de functionare si asigura siguranta specifica”, a mai spus seful statului.

Vezi aici intreaga alocutiune a presedintelui Romaniei.

Actionarii Nuclearelectrica au decis luni sa extinda pana pe 20 decembrie 2016 negocierile cu China General Nuclear Power Group (CGNPC) pentru un acord asupra investitiei privind reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda. Nu este prima extindere a negocierilor, o decizie asemanatoare fiind luata si in vara, negocierile fiind extinse cu patru luni. Actionarii au mai decis sa respinga intocmirea unui raport de catre Consiliul de Administratie al societatii prin care sa fie prezentate sumele cheltuite pana acum pentru proiectul privind reactoarele 3 si 4.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro