KPMG: Granturile rambursate beneficiarilor se ridica la 10% din fondurile europene puse la dispozitia Romaniei
Romania are o rata scazuta de absorbtie a fondurilor europene in domeniul transporturilor, energiei si asistentei tehnice, potrivit unui studiu al KPMG, care arata ca pana in decembrie 2010 au fost contractate granturi in valoare de 10,4 miliarde de euro. Granturile rambursate beneficiarilor se ridica insa la doar 1,5 miliarde de euro, reprezentand mai putin de 10% din bugetul disponibil.
„Intr-o perioada de patru ani a fost contractat ceva mai putin de jumatate din buget (45% – n.r.). Procentajul de contractare este sub nivelul tarilor ECE, dar comparativ cu perioada scursa, nu este atat de departe de obiectivul ce trebuie atins. Din aceasta suma, granturile rambursate beneficiarilor s-au ridicat la doar 1,5 miliarde de euro, reprezentand mai putin de 10% din bugetul disponibil in perioada de sapte ani. Vestile bune sunt ca in domeniul cercetarii & dezvoltarii si al dezvoltarii resurselor umane absorbtia fondurilor structurale a fost eficienta, iar Ministerul Transporturilor si Ministerul Dezvoltarii Regionale au intreprins deja actiuni de amploare pentru recuperarea decalajului”, a declarat Daniela Nemoianu, partener executiv la KPMG Romania.
Florin Banateanu, director pentru consultanta in fonduri europene si sectorul public din cadrul KPMG Romania, precizeaza ca pana la sfarsitul anului 2010 procentajul de contractari a atins cel mai mare nivel in domeniul dezvoltarii resurselor umane si dezvoltarii urbane si rurale (dezvoltarea infrastructurii in zonele urbane si rurale).
„Ambele masuri de interventie au atins un procentaj de contractare de peste 79%, ceea ce este remarcabil la nivelul Europei Centrale si de Est. Dintre celelalte masuri de interventie, un domeniu care a inregistrat rezultate bune a fost cercetarea & dezvoltarea si inovarea. Din punct de vedere al sumelor rambursate, procentajul de plati este foarte redus, fiind cuprins intre 1% si 18%. Cu toate acestea, pentru masurile de interventie din domeniul energetic cu performante mai slabe, aproape un sfert din granturile contractate au fost platite beneficiarilor”, a mai spus el.
Expertii KPMG mai arata ca fondurile europene reprezinta o oportunitate unica de imbunatatire a infrastructurii in Romania si de incurajare a investitiilor. In plus, pe termen scurt, proiectele de infrastructura vor crea locuri de munca.
Conform datelor KPMG, la sfarsitul anului 2010, programele incluse in Cadrul Strategic National de Referinta al Tarilor Baltice inregistrasera cel mai ridicat procentaj de proiecte contractate, intre 60% si 76%. Procentul de proiecte contractate in alte tari este cuprins intre 48% si 57%, in timp ce sumele contractate comparativ cu bugetul disponibil pe perioada de sapte ani sunt mai mici in Romania si Bulgaria. Pe primele locuri la absorbtia Fondurilor Europene se situeaza Letonia si Lituania, in timp ce Romania si Bulgaria isi disputa ultimele locuri.
La nivelul Europei Centrale si de Est, la jumatatea perioadei de implementare a programului cuprinsa intre 2007 si 2013, granturile contractate de cele 10 tari din ECE se ridicau la 110,2 miliarde de euro. Aceasta suma reprezinta 53% din bugetul total alocat pentru perioada 2007 – 2013. Pana la sfarsitul anului 2010, o suma de 36,3 miliarde de euro (respectiv 17%) din bugetul disponibil si o treime din granturile contractate fusesera rambursate beneficiarilor. Tot pana la sfarsitul anului trecut, majoritatea masurilor de interventie se situau in jurul unui procentaj de contractare cuprins intre 33% si 82%. Majoritatea granturilor, in valoare de 81,96 miliarde de euro, respectiv 74% din totalul granturilor contractate au fost in domeniul transporturilor, dezvoltarii resurselor umane, dezvoltarii economice si al proiectelor de mediu.