Kremlinul, despre discuția Trump – Putin: „Acum vom vorbi despre pace, nu despre război”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinul, Dmitri Peskov, a declarat duminică, 16 februarie, că semnificaţia convorbirii telefonice dintre Vladimir Putin şi Donald Trump constă în faptul că Rusia şi Statele Unite vor discuta acum despre pace, nu despre război, relatează Reuters, conform News.ro.
„Acesta este un semnal puternic că vom încerca acum să rezolvăm problemele prin dialog”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat reporterului televiziunii de stat Pavel Zarubin, într-un clip difuzat duminică.
„Acum vom vorbi despre pace, nu despre război”, a mai spus acesta.
Peskov a subliniat că prima întâlnire dintre Putin şi Trump are o semnificaţie specială în actualul context geopolitic şi a adăugat că sancţiunile impuse de Occident nu vor împiedica discuţiile dintre Rusia şi SUA, deoarece „pot fi ridicate la fel de repede cum au fost impuse”.
Donald Trump i-a șocat pe liderii europeni miercuri, când a anunțat că a vorbit cu Vladimir Putin și a dispus începerea „imediată” a discuțiilor despre Ucraina. În rândul liderilor europeni a existat îngrijorarea că vor fi excluși de la masa negocierilor pentru încheierea războiului.
Subiectul a fost în centrul agendei la Conferința de Securitate de la Munchen, care a început vineri și se încheie duminică, adunând laolaltă lideri politici și militari de pe mapamond.
Summit de urgență la Paris
Un summit de criză cu prezență restrânsă ar putea avea loc luni la Paris, unde Emmanuel Macron și-a invitat omologii pentru a adopta o strategie de răspuns.
Ministrul polonez al afacerilor externe, Radoslaw Sikorski, a anunțat în urmă cu o zi că Franța vă găzdui un summit european despre Ucraina, luni, în contextul discuției pe care au purtat-o în mod direct președintele american Donald Trump și omologul său rus, Vladimir Putin, pentru a pune capăt războiului, relatează AFP.
„Trebuie să ne arătăm puterea și unitatea”, a declarat Sikorski, sâmbătă, într-o postare pe X, confirmând participarea premierului polonez Donald Tusk la evenimentul de luni de la Paris.
Reprezentanții președintelui francez Emmanuel Macron au declarat pentru AFP că între liderii europeni au loc „discuții despre o posibilă întâlnire informală”, dar nu au oferit o dată în acest sens și nici detalii despre lista participanților.