Sari direct la conținut

Kypello Elladas: Kavala vs Asteras Tripolis – Nu este loc de surprize

HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Kavala – Asteras Tripolis, meci contând pentru 16-imile de finală din Cupa Greciei, este programat, miercuri, 9 octombrie, de la ora 15:00, pe Dimotiko Stadio „Anthi Karagianni”.

Kavala, care încearcă să revină în prim-plan după ce a fost retrogradată în liga a patra în 2011, din cauza problemelor financiare, şi Asteras Tripolis, una dintre echipele solide din prima ligă, se întâlnesc în ultima partidă a 16-imilor de finală din Kypello Elladas.

Kavala a ajuns în această fază a competiţiei după ce a trecut de două echipe din ligile regionale, în turul al doilea de Doxa Volaka, scor 4-2, şi în turul al treilea de Aigeas Plomariou, scor 2-1, de fiecare dată în deplasare

Echipa antrenată de Nikos Karampetakis, care a promovat în vară din liga a treia, ocupă locul 6 din 10 în Grupa A din liga a doua, cu doar două puncte acumulate după primele trei etape, în care a înregistrat două rezultate de egalitate şi o înfrângere, iar în cel mai recent meci oficial a remizat în deplasare cu Iraklis, scor 1-1.

Asteras Tripolis începe parcursul în Cupa Greciei direct în 16-imile de finală ale competiţiei, privilegiu rezervat echipelor care au terminat pe poziţiile 5-14 în precedenta ediţie de campionat (cele clasate pe locurile 1-4 intră direct în optimile de finală ale competiţiei).

Claude Makelele, instalat ca antrenor la Asteras Tripolis în urmă cu mai puţin de o lună, a părăsit deja clubul grec din cauza unor divergenţe cu conducerea (în trei partide a avut o victorie şi două egaluri).

Asteras Tripolis ocupă locul 7 în prima ligă, cu nouă puncte acumulate după şapte etape, în care a bifat două succese, trei remize şi două eşecuri, iar în cel mai recent meci oficial a câştigat pe terenul celor de la Kallithea, scor 3-1.

Cele două echipe nu s-au mai confruntat din sezonul 2010-2011 al primei ligi din Grecia, când Kavala s-a impus de două ori în faţa lui Asteras Tripolis, 1-0 în tur, în deplasare, şi tot 1-0 în retur, acasă.

Superbet oferă cota 1,38 pentru pronosticul 2: victorie pentru oaspeţi în meciul Kavala – Asteras Tripolis.

Kavala vs Asteras Tripolis 2
Cotă 1.38

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro