Sari direct la conținut

La moartea lui Ingvar Kamprad, fondatorul Ikea, sau cum modestia poate aduce un uimitor succes

HotNews.ro
La moartea lui Ingvar Kamprad, fondatorul Ikea, sau cum modestia poate aduce un uimitor succes

In germana, „Alter Schwede“, batran suedez, este expresia uimirii, a unei oarecare indignari, dar si camaraderii. Desi sorgintea vorbei este mai veche, ea vine in minte la moartea lui Ingvar Kamprad, care a decedat duminica, la varsta de 91 de ani. Suedezul care a fondat IKEA la 17 ani si a facut din mica intreprindere un concern global a uimit prin spiritul sau antreprenorial, prin modestia si spiritul sau econom, luat in deradere de „figuristi“. El a starnit admiratie ca om de afaceri, dar si dezaprobare fata de simpatiile sale naziste in Germania, o tara de care i se leaga originile, ca si o mare parte din profiturile companiei sale.

Ingvar Kamprad s-a nascut in 1926 in Smaland (Suedia), insa radacinile sale sunt in Germania de Est. El vorbea atat suedeza, cat si germana. In anii 1920, parintii sai au emigrat din Altenburger Land si zona de frontiera turingian-saxona, spre sudul Suediei. Smaland e o regiune considerata saraca, cu locuitori cunoscuti pentru harnicia si zgarcenia lor. Mai tarziu, cand va fi ajuns celebru, spiritul econom al lui Kamprad va fi chiar ironizat.

Astfel, miliardarul calatorea des cu autobuzul, era incantat de avantajele abonamentului pentru seniori. Purta pantaloni sifonati si sacouri uzate, marturisind ca e un „vanator de chilipiruri”. In Suedia a locuit pana in ultima clipa intr-o casa taraneasca, si chiar in Elvetia locuise intr-o casa familiala modesta, intr-un cartier obisnuit, conducand un Volvo de fabricatie veche. In firma, fiecare pagina trebuia sa fie folosita pe ambele parti, strategiile costisitoare erau interzise, iar ierarhiile trebuiau mentinute plate, in mod deliberat.

Cu toate ca a trait aproape 40 de ani in Elvetia, Kamprad s-a reintors, la 87 de ani, in patria sa Suedia si chiar in locurile natale, mai exact la Agunnaryd din provincia Smaland. Acolo si-a dat si sfarsitul in ziua de 28 ianuarie. El „a adormit in pace acasa”, a comunicat compania suedeza pe Twitter, adaugand ca familia si angajatii Ikea din intreaga lume si-l vor aminti cu drag si ii vor simti lipsa. Usor de crezut, caci Kamprad e un adevarat erou „folcloric” in tara sa si un model de succes pe mapamond.

Fiu de fermier, Ingvar Kamprad a fondat compania IKEA de tanar. Cand a inregistrat-o la registrul comertului, el era licean si avea doar 17 ani. Cele patru litere care compun numele companiei sunt initialele numelui sau, urmate de cea a fermei parintesti Elmtaryd si a celei mai apropiate localitati, Agunnaryd.

La inceput, firma functiona ca o casa de comenzi prin posta. Ea livra articole pentru scris si de mercerie, rame de tablouri, seminte de legume, podoabe, ciorapi de nailon si felicitari de Craciun. Doar patru ani mai tarziu, in oferta a fost adaugat mobilierul usor si simplu de montat, care i-a creat apoi renumele la nivel mondial. In acel moment, statul suedez promova constructia de locuinte la scara larga, iar Kamprad a oferit compatriotilor sai un design interior simplu si ieftin.

Ambitionat de succes, Kamprad a deschis in 1958 primul magazin de mobilier din Älmhult, in sudul Suediei. Mobilierul a fost vandut acolo pana in toamna anului 2012. Acum, cladirea principala a fost transformata intr-un muzeu, care arata evolutia Ikea, de la o mica afacere de comenzi prin posta, la o corporatie globala. Muzeul a starnit reactii pro si contra: unii il gasesc interesant, altii cred ca e un omagiu neconditionat, lipsit de spirit critic, adus lui Kamprad.

Si totusi, spiritul critic s-a manifestat vizavi de cel mai bogat om al Suediei, cu o avere apreciata la 40 de miliarde euro. E vorba de problemele sale cu alcoolul, lacune la scris si citit, dar, mai ales, de trecutul sau nazist. „Nu multi au facut greseli ca mine”, a recunoscut el initial si „Da, am fost un nazist”, a spus in 1994, in urma dezvaluirilor aparute in presa. In anii ’40, Kamprad a marsaluit alaturi de nazisti si a simpatizat cu fascistii europeni.

Intr-o scrisoare de mana adresata personalului Ikea, el a scris despre „cea mai mare greseala a vietii sale”, argumentand-o cu faptul ca, prin intermediul bunicii sale de origine germana din regiunea sudeta, ar fi fost de tanar inoculat cu lecturi de propaganda national-socialista. Kamprad nu a recunoscut insa faptul ca a facut parte din partidul national-socialist suedez Svensk Socialistik Samling (SSS) si ca, potrivit dezvaluirilor de la televiziunea suedeza din 2011, legaturile sale cu extremistul de dreapta Per Engdahl ar fi continuat pana in anii ’50.

Cu toate aceste dezvaluiri ale „umbrelor” din viata miliardarului, popularitatea sa in Suedia si in Europa nu a suferit. Cum nu au suferit nici afacerile companiei sale, mereu in crestere.

In decembrie anul trecut insa, Comisia Europeana a demarat o ancheta impotriva Ikea, suspectand avantaje fiscale necuvenite, din partea Olandei. In vizorul Comisiei se afla Inter Ikea, societatea care exploateaza activitatea de franciza a Ikea. Bruxellesul analizeaza activitatea companiei incepand cu anul 2006, iar aceasta a reactionat, afirmand intr-un comunicat ca a fost impozitata in conformitate cu regulile europene.

Ikea e astazi cel mai mare retailer de mobila din lume. Peste 400 de sucursale din peste 40 de tari poarta logo-ul companiei. Vanzarile consolidate in anul financiar 2016/2017 au crescut la un impresionant 36,3 miliarde de euro, iar „imperiul Ikea” continua sa se extinda. Pana in 2020, se estimeaza ca vanzarile vor creste, depasind cifra de afaceri de 50 de miliarde de euro. Ikea se concentrează pe pietele emergente precum India si China, insa e puternic reprezentata in tarile Europei, printre care si Romania.

Insa cea mai importanta piata de desfacere a companiei ramane Germania. Ikea a cheltuit recent cinci miliarde de euro pe cele 53 de magazine din Germania, care reprezinta aproape 14% din veniturile totale ale grupului, cu tendinta de crestere. Chiar si pe piata de mobilier germana relativ saturata, se deschid noi magazine si depozite in galben-albastru, de exemplu la Karlsruhe si Memmingen in 2019 si la Nürnberg in 2020.

De cativa ani, fondatorul Ingvar Kamprad era oficial in afara strategiei si afacerilor concernului IKEA, managementul operational fiind in mainile managerilor salariati. In holdingul Inter Ikea Group, familia este insa reprezentata, fiul Mathias Kamprad fiind, din 2013, presedintele consiliului de administratie. Iar acesta ar fi fost in continuare influentat de „Batranul”, dupa cum i se spunea lui Ingvar Kamprad in secret. De Batranul Suedez, a carui viata si cariera sunt uimitoare, in ciuda pasiunii sale pentru hainele second-hand.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro