Sari direct la conținut

La Poste intra pe piata din Romania, in urma achizitionarii Hit Mail

HotNews.ro

Compania franceza Mediapost, filiala a La Poste, a anuntat luni achizitia a 60% din capitalul social al grupului Hit Mail, specializat in marketingul direct din Romania, continuandu-si astfel dezvoltarea pe plan extern, potrivit NewsIn care citeaza AFP. Mediapost realizeaza, astfel, a treia achizitie din ultimele luni, dupa intrarea pe piata din Portugalia, in septembrie 2008, si pe cea din Spania, in decembrie.

„Cu o cifra de afaceri de 7,8 milioane euro si 550 de angajati”, grupul Hit Mail, compus din cinci societati, „este unul dintre liderii din sectorul de marketing direct din Romania”, a anuntat institutia intr-un comunicat.

Piata de distributie de reclame tiparite „este foarte putin dezvoltata” in Romania, unde reprezinta doar 2-3% din investitiile in publicitate, fata de 20% in Franta, dar „este in crestere puternica, de 10-20% pe an”, a explicat grupul.

Aceasta operatiune marcheaza dorinta La Poste, care a inregistrat rezultate in scadere accentuata in 2008, afectate de scaderea volumelor de curierat, de a se dezvolta prin achizitii bine tintite, pe piete cu potential de crestere.

La Poste are statut de grup public in Franta si activeaza pe piata de curierat, dar si pe cea a serviciilor bancare, prin filiala La Banque Postale.

Pentru 2008, La Poste a afisat un profit net in scadere cu 44%, la 529 milioane euro, ca urmare a restrangerii actrivitatilor de curierat si a cresterii provizioanelor, si nu se asteapta la o imbunatatire a rezultatelor in acest an. Cifra de afaceri a grupului a urcat usor anul trecut, cu 0,2% pana la 20,83 miliarde euro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro