Sari direct la conținut

La Sibex, euro a fost cotat pentru martie 2011 la 4,3750 lei

HotNews.ro

La Bursa din Sibiu, evolutia din penultima sesiune a saptamanii si ultima de dinaintea scadentei iunie, a stat sub semnul continuarii trendului ascendent. Cresterile cotatiilor derivatelor pe actiuni au fost generoase, iar speculatorii intrati la timp pe strategiile de cumparare si-au rotunjit profiturile, se arata intr-un comunicat al Sibex. Si strategiile de o zi, pentru cei care au intrat la cumparare doar in cursul sedintei in discutie, au fost eficiente, randamentele fiind ridicate pentru cele mai lichide derivate.

Participantii au tranzactionat pe un numar de 18 piete, strategiile extinzandu-se pe o paleta diversa, in cadrul careia se disting segmentul financiar, segmentul derivatelor pe indicele Dow Jones Industrial Average, segmentul derivatelor valutare dar si cel al derivatelor petroliere. Aprecierile au continuat sa reprezinte o buna sursa de lichiditate pentru bursa sibiana, numarul contractelor incheiate pana la ora 17:15 fiind de peste 9.600, iar valoarea echivalenta tranzactiilor urcand la 21,8 milioane lei.

Pe piata derivatelor valutare, moneda unica europeana a avut o evolutie ascendenta, in ton cu directia din piata interbancara, respectiv cu cea a oficialului BNR, cursul de referinta anuntat urcand cu 1,18 bani, la 4,2372 lei/euro, nivelul maxim din ultimele sase luni. Prin urmare, si pretul futures a continuat sa se aprecieze, moneda unica fiind cotata pentru iunie, scadenta cea mai lichida cu 118 contracte, la 4,23 lei, in urcare cu 0,8 bani. Cu o zi inainte de scadenta, speculatorii au insistat sa tranzactioneze pe termen scurt, pentru a exploata potentialul speculativ dat de directia ascendenta a monedei unice din ultima vreme, a declarat un broker. Euro s-a scumpit insa si pe termen lung, ajungand la 4,3750 lei pentru martie 2011. Tendinta de scumpire a monedei unice a fost anticipata in ultimele saptamani de piata futures sibiana, si ea se confirma acum a mai declarat brokerul.

Liderul de lichiditate a fost dat tot de segmentul financiar, DESIF 5 atragand schimburi echivalente cu aproape 8,4 milioane de actiuni SIF5. Pe locul secund s-au clasat derivatele pe Dow Jones cu circa 1.000 contracte realizate pana la ora 17:15. Daca pentru euro interesul a ramas axat pe scadenta iunie, in schimb, atat pentru DESIF5, cat si pentru Dow Jones, scadenta septembrie s-a impus ca orizont investitional favorit, strategiile de rostogolire a pozitiilor continuand. In ceea ce priveste pretul, DESIF5 septembrie au castigat 3,17%, oferind un randament pe cumparare de pana la 21%. Cotatiile DEDJIA_RON s-au situat de-a lungul zilei de asemenea pe plus, aprecierile fiind insa destul de reduse, iar semnalele negative de pe Wall-Street din debutul sedintei isi faceau deja simtita influenta, pretul intrand pe minus.

S-au mai remarcat si derivatele pe actiunile SNP cu tranzactii pe scadenta iunie, cotatia crescand cu 0,5 bani la 0,3190 lei/actiune.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro