Sari direct la conținut

Laboratoare de inteligență artificială, bioeconomie și digitalizarea afacerilor la ASE București

Smile Media
ASE, Foto: ASE
ASE, Foto: ASE

Academia de Studii Economice (ASE) din București a început construcția a trei laboratoare moderne care vor sprijini activitățile de cercetare în domenii de actualitate. Tinerii cercetători vor avea acces la tehnică de calcul modernă, la baze de date destinate cercetării științifice precum și la fonduri pentru acoperirea cheltuielilor de publicare a rezultatelor.

Proiectul „Creșterea capacității de cercetare în domeniul economic prin dezvoltarea de infrastructuri de cercetare transdisciplinară (CERTRAN)” își propune să stimuleze cercetarea de excelenţă în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti prin construirea unei infrastructuri moderne de performanță şi cooptarea de tineri cu studii sau stagii la universităţi de renume în procesul de exploatare a infrastructurii create prin proiect.

Proiectul asigură modernizarea infrastructurii de cercetare din Academia de Studii Economice din București prin crearea a trei laboratoare în domeniile prioritare la nivel național ale bioeconomiei, informaticii economice și digitalizării afacerilor, prin atragerea de cercetători tineri care să desfăşoare activităţi de cercetare în aceste laboratoare finalizate inclusiv prin publicarea unor articole ştiiţifice în reviste cu recunoaştere internaţională. Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

  • crearea a trei noi laboratoare de cercetare în domeniile bioeconomiei, informaticii economice și digitalizarea afacerilor;
  • atragerea de tineri cu studii sau stagii la universităţi de renume în procesul de cercetare ştiinţifică din Academia de Studii Economice;
  • îmbunătăţirea performanțelor departamentelor și colectivelor de cercetare din cadrul Academiei de Studii Economice prin facilitarea accesului la literatura de specialitate, baze și bănci de date specifice bioeconomiei, informaticii economice și digitalizarea afacerilor;
  • creșterea vizibilității cercetării economice românești pe plan internaţional.

Aceste obiective ale proiectului se suprapun peste obiectivele subprogramului 1.2 Performanță instituțională din cadrul programului 1. Dezvoltarea sistemului național de cercetare-dezvoltare Planul National de Cercetare-Dezvoltare și Inovare pentru perioada 2015-2020 (PNCDI III).

“Proiectul este un pas înainte în procesul de sprijinire a cercetării de excelență impusă de tendințele internaționale și de cerințele mediului de afaceri. Academia de Studii Economice are ca obiectiv consolidarea poziției sale în clasamentele academice internaționale și întărirea capacității de a oferi o educație de calitate studenților săi!” a declarant prof. univ. dr. Nicolae Istudor, rector al Academiei de Studii Economice din București.

Cele trei laboratoare vor deveni operaționale la sfârșitul anului 2019. Fondurile sunt asigurate de către Ministerul Cercetării și Inovării.

Academia de Studii Economice din Bucuresti ocupă, în Top Shanghai 2018, locul 201-300 în domeniul Științe economice, în care sunt incluse 500 de instituţii de învăţământ superior din întreaga lume.

De asemenea, ASE este în Top Shanghai 2018 cu încă trei domenii: Administrație publică (locul 151-200), Administrarea afacerilor (locul 201-300) și, respectiv, Management (locul 401-500). Performanțele reflectate de Top Shanghai 2018 sunt confirmate și de numărul mare de candidați la programele universitare.

ASE are 12 facultăți cu 22 821 de studenți și oferă 24 programe de licență, 80 programe de masterat, 3 programe internaționale de MBA precum și 10 școli doctorale. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul instituției www.ase.ro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro