Sari direct la conținut

„Lăcomia este bună” – Bărbatul care a dat Wall Street-ului faima proastă a murit

HotNews.ro
Ivan Boesky, pledând „vinovat”, Foto: G. PAUL BURNETT / AP / Profimedia
Ivan Boesky, pledând „vinovat”, Foto: G. PAUL BURNETT / AP / Profimedia

Ivan Boesky, brokerul devenit personificarea lăcomiei de pe Wall Street și a jucat un rol principal în scandalurile de tranzacționare a informațiilor privilegiate care au marcat anii 1980, a murit. Omul care l-a inspirat pe Gordon Gekko și celebrul citat „Lăcomia este bună”, a făcut avere din comerțul ilegal, înainte de a ajunge la închisoare.

Potrivit New York Times, el a murit în somn la vârsta de 87 de ani, în casa sa din San Diego.

Fiul unor imigranți ruși, căsătorit cu o femeie bogată, Boesky a făcut o avere de sute de milioane de dolari profitând de pe urma fluctuațiilor acțiunilor companiilor.

În 1985 a devenit cel mai bine plătit broker de pe Wall Street și ajunsese pe lista Forbes a celor mai bogați 400 de oameni din America.

El a fost probabil primul agent de bursă care a angajat o firmă de relații publice pentru a-și construi imaginea. Obișnuia să zboare frecvent cu elicopterul de la biroul său din Manhattan la conacul său cu 12 dormitoare din Westchester County sau făcea naveta într-o limuzină cu șofer și trei telefoane. Pe lângă un apartament în Manhattan, avea o casă de vară pe Riviera Franceză, un apartament de lux în Paris și o casă în Hawaii.

Boesky dormea ​​2-3 ore în fiecare noapte. Se trezea la 4:30 a.m. pentru a face antrenament și apoi pleca cu limuzina la biroul său din New York, unde îl aștepta un lung șir de monitoare, terminale și 160 de linii telefonice. Prefera să stea în picioare toată ziua și mânca rar, dar consuma cantități abundente de cafea.

În viața sa de zi cu zi, Boesky nu rata nicio ocazie pentru a-și afișa ostentativ bogăția. În restaurante obișnuia să comande toate preparatele din meniu, să le încerce, apoi să ronțăie doar una, ignorând restul.

Celebra replică „lăcomia este bună” pe care o rostește Gordon Gekko în filmul „Wall Street” vine dintr-un discurs ținut de Boesky absolvenților de la Universitatea din California. „Lăcomia este bună. A propos, cred că lăcomia este și sănătoasă. Poți fi lacom și totuși să te simți bine cu tine însuți.”

După cum s-a dovedit ulterior, ceea ce făcea cu adevărat Boesky se chema „furt” deoarece avea informații privilegiate și, prin urmare, putea să cumpere și să vândă acțiuni înainte ca tranzacțiile comerciale să fie anunțate oficial. De fapt, el a fost în centrul a ceea ce era la acea vreme cel mai mare scandal de tranzacționare a informațiilor privilegiate din toate timpurile.

Pentru implicarea sa în acest scandal, Boesky a petrecut doar doi ani de închisoare – pentru că a cooperat cu autoritățile – dar i s-a interzis să mai profeseze pe piețele de capital.

În anii care au urmat, a devenit și mai faimos ca urmare a cărților despre el și a articolelor apărute. Peste noapte, a devenit un simbol global al lăcomiei.

A trecut printr-un divorț în urma căruia a fost forțat să-i lase fostei soții conacul din Westchester County și penthouse-ul din Park Avenue

De atunci, Boesky a ales să iasă din lumina reflectoarelor și a trăit discret. S-a recăsătorit și a mai avut o fiică.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro