Lady Gaga a amanat concetul de la Paris, din cauza ninsorii
Lady Gaga este nevoita sa isi amane, din nou, concertul pe care urma sa il sustina la Paris. Diva pop isi programase, initial, unul dintre spectacole in luna octombrie, insa show-ul a fost amanat pentru data de 19 decembrie, din cauza protestelor masive impotriva intentiei guvernului de a majora varsta de iesire la pensie. Intre timp, in Franta s-au inregistrat caderi masive de zapada, iar autoritatile franceze au fost nevoite sa interzica circulatia camioanelor prin regiunea Ile de France, care include si Parisul iar acest lucru a dus la amanarea, pentru a doua oara, a concertului – relateaza France Presse.
Camioanele cu recuzita necesara pentru spectacol nu au ajuns la timp, au precizat reprezentantii celebrului stadion Bercy, locul unde urma sa aiba loc concertul. Spectacolul programat pentru luni ar urma totusi sa se desfasoare asa cum fusese planuit, iar concertul anulat duminica va fi cel mai probabil reprogramat pentru marti, au explicat organizatorii.
Lady Gaga a fost destul de marcata de acest lucru. Ea a anuntat pe Twitter ca toate cele 28 de camioane cu recuzita necesara pentru amplul sau show nu au putut circula.