Sari direct la conținut

Le Monde, articol elogios dedicat Monicai Macovei: Impovaratoarea imagine a drepturilor omului in Romania

HotNews.ro
Monica Macovei, Foto: Hotnews
Monica Macovei, Foto: Hotnews

Le Monde publica un articol elogios la adresa Monicai Macovei, in care descrie cum a ajuns fostul ministru al Justitiei, „femeia anului” in 2008, in viziunea Parlamentului European, sa fie declarata „inamicul public numarul unu” in tara ei, Romania.

Iata mai jos articolul semnat de corespondentul Le Monde, Mirel Bran.

In 25 decembrie 2004, mirosul de mancare traditionala adie in micuta casa din Breaza, oras romanesc situat la poalele Carpatilor. Un singur zgomot deranjeaza linistea iernii, cel al unui telefon mobil care suna in continuu. Numar necunoscut, asa ca Monica Macovei nu raspunde. Este Craciunul, e bine sa fii cu familia, la tara, departe de agitatia capitalei. Un rar moment de liniste.

Monica spala vasele, telefonul suna din nou. Raspunde. „Buna ziua, doamna Macovei, sunt presedintele Traian Basescu”, aude ea, la celalalt capat al firului. „Va sun sa va propun sa fiti ministru al Justitiei”. Ramane muta. Este o gluma. „Stiu ca va iau prin surprindere, dar am nevoie de un raspuns rapid, trebuie sa anunt numele ministrului maine”. Monica Macovei nu isi revine. „Pot sa va sun intr-o ora?”.

Isi suna prietenii, mama sa, care o sfatuieste sa nu accepte. Ii este frica, dar suna. „Domnule presedinte, marturisesc ca nu stiu ce sa fac. Putem vorbi mai in detaliu?”. „Sunt in biroul meu, treceti pe la mine – Dar sunt la 100 de km de Bucuresti! – Sunt in biroul meu, nu ma misc, va astept”.

Campion al drepturilor omului

Cateva ore mai garziu, Monica se afla in fata unui presedinte in blugi. Tocmai castigase alegerile prezidentiale promitand romanilor sa scape de coruptia care cangrena tara. „Domnule presedinte, daca accept acest post, am nevoie de independenta totala”, spune ea. Vreau sa imi numesc echipa si sa evit presiunile partidelor. – Veti avea tot ce va doriti”. Presedintele este pregatit sa faca totul pentru a avea in guvern una dintre vedetele drepturilor omului in Romania.

Dupa ce si-a obtinut diploma in drept la Universitatea din Bucuresti, in 1982, Monica Macovei devine procuror, o meserie foarte sensibila in regimul comunist. In 1991, doi ani dupa caderea lui Nicolae Ceausescu, pleaca la Budapesta, unde obtine un master in drept constitutional. Mai multe stadii in Statele Unite si in Europa, la Birmingham si la Salzburg, completeaza profilul acestui tanar magistrat, care se intereseaza de problematica drepturilor omului.

In 1997, isi abandoneaza meseria si devine avocat pentru filiala locala a Comitetului Helsinki. In cadrul acestui comitet de supraveghere a respectarii drepturilor omului, apara ziaristi si opozanti ai regimului lui Ion Iliescu, care i-a succedat lui Ceausescu. In 1999, Consiliul Europei o insarcineaza cu punerea in practica a noului sistem judiciar din Kosovo. Doi ani mai tarziu, i se incredinteaza o noua misiune: reforma sistemului judiciar din Bosnia-Hertegovina. „Cerberul” drepturilor omului devine o imagine emblematica pentru militanti.

Telefonul presedintelui schimba totul. „Nu am visat niciodata la asa ceva, ideea imi starnea frica”, povesteste Macovei. Am plans toata noaptea si ma intrebam cum o sa ma descurc”. Odata instalata ministru al Justitiei, demareaza o reforma radicala a sistemului judiciar.

Operatiunea „Maini curate”

Principalul obiectiv: lupta impotriva coruptiei prin toate mijloacele, oferirea unui maxim de putere pentru procurori si garantarea unei totale independente. Sub noua conducere, Parchetul National Anticoruptie (PNA) declanseaza o operatiune „Mainile curate”, care atinge personaje cheie din sferele inalte ale puterii. O revolutie, intr-o tara unde oamenii politici sunt de neatins. Acestia din urma trec imediat la ofensiva. In ciuda sustinerii presedintelui Basescu, ministrul care provoca probleme este remaniat din guvern in 2007.

Un an mai tarziu, este declarata „Femeia anului” de catre Parlamentul European. Interzisa in tara sa, este angajata de britanicii de la Foreign Office si trimisa in Macedonia pentru a pune in practica reforma justitiei.

La inceputul lui 2009, telefonul sau suna din nou. „Buna ziua, Monica, ii spune presedintele Basescu, care obtinuse un al doilea mandat de cinci ani. Uita de praful din Balcani. Iti propun sa candidezi la alegerile europene. Vei apara Romania la Bruxelles.” Monica Macovei accepta. Este aleasa si devine eurodeputat. In Romania, in ciuda ostilitatii clasei politice, procurorii continua operatiunea „Maini curate”.

Inamicul public numarul 1

In 20 iunie 2012 se produce un eveniment fara precedent. Adrian Nastase este condamnat la doi ani de inchisoare cu executare pentru coruptie. Contraofensiva clasei politice nu se lasa asteptata. In 3 iulie, presedintele Basescu este suspendat de alianta dintre liberali si socialisti. „Este vorba de o adevarata lovitura de stat, declara Macovei, atunci. Este timpul ca romanii sa priveasca in fata acest adevar si sa se mobilizeze, altfel dictatura si tirania se pot instala in orice moment”.

Dupa o interminabila disputa institutionala, Curtea Constitutionala decide ca presedintele destituit trebuie sa revina in functie. „Scopul acestei operatiuni politice a fost preluarea controlului asupra justitiei”, afirma eurodeputatul.

Dar, la alegerile legislative din decembrie 2012, coalitia socialistilor si a liberalilor repurteaza o victorie zdrobitoare impotriva partidului de centru-dreapta al lui Basescu. Monica Macovei este declarata inamicul public numarul unu. USL depune o plangere penala impotriva ei, acuzand-o ca a „defaimat natiunea si a subminat securitatea economiei nationale”.

Traieste acum departe de lumea politica, in apartamentul sau de doua camere din Bucuresti, impreuna cu fiul ei de 18 ani. Aceasta mama divortata nu si-a parasit apartamentul sau modest, nici macar in vremea cand era ministru. La 54 de ani, are impresia ca pleaca din nou de la zéro. „Poate este paradoxal, marturiseste ea, dar cu cat sistemul de care ma lovesc este mai dur, cu atat ma simt mai puternica. De fapt, lupta iti da forta”. Un domeniu in care exceleaza”, se incheie articolul Le Monde.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro