Sari direct la conținut

Leasingul poate reduce pirateria

Jurnalul National

Producatorii si importatorii de software asteapta promulgarea legii care permite leasingul financiar in domeniu. Beneficiarii isi vor putea dezvolta afacerile, iar furnizorii vor fi condamnati la profesionalism.

Rata foarte ridicata de piraterie in domeniul software-ului este cauzata si de pretul mare al licentelor, spune deputatul Varujan Pambuccian, initiatorul proiectului de lege pentru completarea OG nr. 51/1997, menit sa faca posibile operatiunile de leasing financiar.

Pe aceasta cale vor deveni mai accesibile produsele costisitoare de tip EAS, foarte susceptibile de actualizari in conditiile instabilitatii legislative romanesti. Produsele EAS (Enterprise Applications Suites) sunt aplicatii de gestiune a afacerilor.

PROSPECTIUNI. Oficial, producatorii si importatorii romani de software se feresc sa estimeze dimensiunea unei piete inexistente atata vreme cat prevederile legale nu permit inca achizitiile in leasing.

Totusi, analistii din domeniu apreciaza ca germenii disimulati ai acestui segment nu depasesc 5 milioane euro din totalul vanzarilor, cifrate la circa 70 milioane de euro in 2003 si estimate pentru 2004 la 80 milioane de euro. “Achizitiile“ fara licenta ar putea adauga intre 1,5% si 2%.

POTENTIAL. Potrivit specialistilor din domeniu, leasingul de software este convertit acum in diferite tehnici comerciale: reducerile de pret la achizitia unui pachet de programe si a optiunii de upgrade, vanzarile in rate si, mai semnificativ, vanzarile de soft prin leasing operational.

In acest caz insa, “marfa“ ramane proprietatea completa a finantatorului si trebuie gasit un tert care sa cumpere produsul la valoarea reziduala, eventual dispus sa-l revanda titularului initial al contractului. De aici si miza leasingului financiar, care permite transferul final de proprietate.

PROFESIONALISMUL. Printre companiile de soft interesate se numara si cele “integratoare“, care vand solutii dedicate, proiectate pentru specificul companiilor beneficiare. Perspectiva integratorilor este mai nuantata.

“Un autovehicul are o valoare buna de piata in primii sai doi ani, dar o implementare de software esuata sau ingreunata de o analiza prealabila deficitara a specificului clientului duce la blocarea contractului“, spune Claudia Giurgea, presedintele CG & GC Leasing.

“Clientul nemultumit (fie si din vina lui) nu mai plateste ratele de leasing pana nu primeste aplicatia “la cheie”. Furnizorul aplicatiei a incasat suficient cat sa nu-l mai intereseze finalizarea proiectului, bineinteles, dand vina pe client, care nu a respectat clauza X sau Y din contract.

Iar finantatorul (prin leasing) ramane proprietarul unei aplicatii pe care nu o mai poate valorifica“, conchide Giurgea.

COMPETITIE

“Suntem preocupati de conturarea unor solutii contractuale care sa acopere nevoia beneficiarului finantat prin leasing si cointeresarea finantatorului. Pentru furnizor, aparitia unei solutii alternative de finantare sustine cresterea numarului de licente vandute, cu influenta directa asupra evolutiei propriilor afaceri“ – Dan Singurel, consilier juridic la SIVECO Romania

CALCULE

Avantajele generale ale leasingului dau posibilitatea repartizarii echilibrate a serviciului datoriei.

In conditii medii de piata, pentru un pachet de 30.000 de euro (fara TVA), contractat in leasing pe trei ani, cu un avans de 6.000 de euro, ratele lunare vor fi de 2.153 de euro in primul an, 1.147 in al doilea si de 811 euro in al treilea an. Conditiile se negociaza in functie de valoarea tranzactiei si de durata normala de functionare a softului solicitat.

Leasingul financiar va permite segmentarea pietei, fiecare produs si tip de serviciu avand sansa sa-si configureze propria proportie a vanzarilor.

PIATA

La sfarsitul anului 2003 erau inregistrate 7.330 de societati cu activitate CAEN de “informatica si activitati conexe“.

Volumul pietei IT din Romania ajungea la 719 milioane de euro, din care software-ul reprezinta 11%, iar dinamica de crestere anuala este de 6%-7%, potrivit estimarilor IDC, care apreciaza ca introducerea lea-singului in sfera achizitiilor software va genera o dublare a incasarilor firmelor.

Primii trei jucatori pe piata aplicatiilor de afaceri sunt Siveco, SAP, Oracle, care detin o cota de piata de 65%. Neoficial, CG & GC Leasing, parte a Grupului CG & GC, este creditat cu o cota de circa 10% din piata leasingului de profil.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro