Sari direct la conținut

Led Zeppelin, acuzat ca a plagiat Stairway to Heaven

HotNews.ro

Celebra formatie Led Zeppelin este acuzata ca a plagiat inceputul melodiei „Stairway to Heaven”. O plangere in acest sens va fi depusa in Statele Unite, in conditiile in care grupul rock va lansa aceasta melodie cult si alte hituri intr-o versiune de lux, remastered, a albumelor originale, scrie presa americana, preluata de AFP.

O plangere pentru incalcarea drepturilor de autor, insotita de o ordonanta care ar putea impiedica lansarea albumului, va fi depusa in numele lui Randy California, chitaristul grupului american Spirit, decedat in 1997, potrivit Bloomberg Businessweek.

Francis Alexander Malofiy, avocatul unei fundatii cu numele artistului decedat, spune ca arpegiile de chitara cu care incepe „Stairway to Heaven” au fost copiate dupa melodia „Taurus” compusa de Randy California pentru un album cu acelasi nume lansat in 1968.

Cele doua grupuri au cantat pe aceeasi scena in timpul concertelor din Statele Unite in 1969, potrivit unui fost membru a Spirit, Mark Andes.

Jimmy Page, chitaristul Led Zeppelin, a compus „Stairway to Heaven” in 1970, in solitudinea unei cabane din Tara Galilor.

Bloomberg Businessweek noteaza ca „Stairway to Heaven”, care face parte din albumul Led Zeppelin IV lansat in 1971, adusese pana in 2008 incasari de 562 milioane de dolari.

„Stairway to Heaven” este situata pe locul 31 in clasamentul celor mai mari melodii realizat de revista Rolling Stone.

Grupul Led Zeppelin se pregateste sa lanseze o versiune de lux remastered a fostelor sale albume, primele trei urmand sa apara in iunie.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro