Sari direct la conținut

Legea Agentiei de Integritate tinde sa devina Legea Ciomu

HotNews.ro

Nici miercuri deputatii nu au ajuns la un acord in privinta Legii Agentiei Nationale de Integritate, act normativ important in perspectiva integrarii in UE. Ba mai mult, deputatii care se opun variantei guvernamentale au continuat sa taie paragrafe esentiale din legea care vizeaza controlul averilor.

Astfel, inspectorilor Agentiei de Integritate li s-au limitat drastic atributiile, acestia ramand doar cu competenta sa compare declaratiile de avere iar in cazul in care depisteaza ilegalitati pot sesiza organele fiscale sau penale.

Parlamentarii UDMR, PC, PSD si PRM, prin modificarile adoptate miercuri, au continuat sa elimine atributii importante ale ANI privind cercetarea, urmarirea si controlul averilor demnitarilor de catre inspectorii agentiei.

Astfel, daca in urma compararii datelor din declaratii, inspectorul constata diferente vadite intre averea existenta, dobandita in timpul exercitarii mandatului si veniturile realizate, sau a fost sesizat despre existenta si a altor bunuri decat cele declarate, inspectorul poate solicita persoanei respective informatii suplimentare.

Totodata, deputatii “noi coalitii anti-ANI” au respins aliniatul in care inspectorii, pentru inceperea controlului sau a verificarii, aveau acces la datele cu caracter bancar precum si la alte date detinute de persoane fizice sau juridice private.

La propunerea UDMR, inspectorii pot demara verificarile cand constata o diferenta de 10.000 de euro intre averea existenta, dobandita in timpul exercitarii mandatului, si veniturile realizate in aceasi perioada.

Opozitia a scos si prevederea in care actele intocmite de inspectori in cursul cercetarii prealabile pot constituii mijloace de proba. In schimbul acestei prevederi au introdus un amendament prin care inspectorii pot cel mult sa sesizeze organele penale atunci cand constata neregularitati.

Deputatii Aliantei au incercat sa-i convinga pe colegii de comisie ca este necesara adoptarea legii in forma initiat de govern, la insitentele oficialilor europeni. Petre Ungureanu (PNL) a facut apel catre opozitie amintind ca recentele afirmatii ale oficialilor UE in privinta ANI indica pericolul introducerii clauzei de salvgardare pe justitie.

“Cu siguranta ceea ce facem noi aici este sa macelarim acest proiect de lege si cu siguranta finalitatea acestuia este alta decat cea pe care ne-am dorit-o”, a declarat Daniel Buda (PD).

Deputatul PRM, Florina Jipa, a replicat ca s-a saturat de motivatia ca legea este ceruta de oficialii europeni si ca oricum exista o majoritate covarsitoare pentru adoptarea amendamentelor UDMR. “Eu nu vad nici un strop de sange aici, nu vad sa se fi macelarit ceva.

Ne-am cam saturat sa fim amenintati cu Uniunea Europena, trebuie sa acceptati ca aceasta lege este proasta si trebuie modificata”, a raspuns Jipa.

In acelasi context al discutiilor si pe baza modificarilor facute de opozitie, deputatul PNL Petre Ungureanu a propus ca legea ANI sa fie poreclita Legea Ciomu

La solicitarea grupului PRM, dezbaterile pe proiectul de lege privind controlul averilor au fost amanate pentru saptamana viitoare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro