Sari direct la conținut

Legea obligă ANRE să renunțe la o parte dintre șefi / Din 42 de posturi de conducere vor fi tăiate 14

HotNews.ro
ANRE - Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei
ANRE - Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) va avea, cel târziu până vineri, o nouă organigramă, a anunțat George Niculescu, președintele instituției. Acesta a spus că legea obligă la reorganizarea ANRE, prin reducerea posturilor de conducere. Numărul total de șefi dintr-o instituție de stat va trebui să fie de maximum 8% din numărul total al posturilor.

Dintre cei 42 de șefi din cadrul ANRE vor mai rămane pe funcții doar 28, a spus Niculescu. Potrivit acestuia sunt vizați directori generali, directori și șefi de serviciu.

Ce prevede legea

Reducerea numărului de șefi din insituțiile de stat este prevăzută de Legea 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung.

Numărul total al funcțiilor publice de conducere (…) este de maximum 8% din numărul total al posturilor aprobate la nivel de ordonator principal de credite, se arată în lege.

Personalul cu funcții de conducere eliberat din funcția de conducere are dreptul de a ocupa o funcție publică de conducere vacantă de același nivel sau o funcție de conducere de nivel ierarhic inferior vacantă corespunzătoare vechimii și studiilor de specialitate, pentru care îndeplinește condițiile de ocupare potrivit legii.

Dacă nu există o funcție de conducere vacantă corespunzătoare, postul ocupat de acesta se transformă în funcție publică de execuție care corespunde studiilor și vechimii în specialitatea funcționarului public de conducere, de regulă, la nivelul structurii organizatorice din care acesta face parte.

Funcția publică de conducere poate fi transformată într-o funcție publică de conducere superioară cu încadrarea în normativul de personal și procentul de funcții de conducere prevăzute de prezenta lege și personalul cu funcții de conducere o poate ocupa cu acordul acestuia, dacă personalul cu funcție de conducere îndeplinește condițiile de vechime și studii de specialitate prevăzute de lege pentru acea funcție de conducere.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro