Legea offshore: Senatorii coaliției din Comisia comună economică și pentru energie au aprobat mai multe amendamente favorabile operatorilor din Marea Neagră
Senatorii PSD și ALDE din Comisia comună economică și pentru energie au aprobat fără emoții, cu 11 voturi pentru, două împotrivă și trei abțineri, mai multe amendamente la Legea Offshore, care sunt net favorabile operatorilor din Marea Neagră. Unul dintre cele mai importante amendamente arată că pentru producția petrolieră din Marea Neagră se aplică actualele redevențe. Un alt amendament important este că pe întreaga perioadă a acordurilor petroliere, adică zeci de ani de acum înainte, regimul de redevențe și regimul fiscal nu se vor modifica. În plus, vor putea fi deduse atât investițiile efectuate până în momentul intrării în vigoare a legii, cât și cele în curs. Legea urmează să fie votat în plenul Senatului și apoi trimisă Camerei Deputaților. Vezi în text amendamentele.
O primă formă a inițiativei legislative adoptate de Parlament era mai puțin favorabilă companiilor, în sensul că nu era înghețat regimul de redevențe și nu erau deduse investițiile de până în momentul intrării în vigoare a legii. Acea formă a fost prezentată și asumată chiar de Liviu Dragnea, liderul PSD și președintele Camerei Deputaților. Companiile s-au declarat nemulțumite.
La scurt timp după aprobarea de către Parlament a acelei forme, Liviu Dragnea și-a modificat radical poziția susținând că este nevoie de îmbunătățirea legii în favoarea companiilor. Dacă președintele Klaus Iohannis ar fi promulgat legea în forma adoptată de Parlament, Guvernul ar fi urmat să emită o Ordonanță de Urgență care să o modifice în așa fel încât să poată fi deduse investițiile cu explorarea, iar sistemul de taxare să fie înghețat. Nu a mai fost nevoie de OUG, deoarece legea a fost retrimisă în Parlament pentru reexaminare. Unul dintre motivele invocate este necesitatea analizării „din perspectiva unei potențiale încălcări a principiului neafectării veniturilor bugetare”. În acest sens, Klaus Iohannis semnalează un articol din lege care prevede că sumele rezultate din redevențe și impozitele asupra veniturilor suplimentare ajung într-un fond special de finanțare a contractelor de parteneriat public-privat, fără să fi fost făcute analize. Un alt motiv invocat de Iohannis este că unele prevederi din lege nu au fost dezbătute în Senat, prima cameră sesizată, iar având în vedere importanța domeniului, este necesar „să se asigure deplina respectare a principiului constituțional al bicameralismului”.
Important de menționat este că Darius Vâlcov, considerat mâna dreaptă a lui Liviu Dragnea, a atacat în luna august companiile din domeniul gazelor. Într-un prim atac a spus că bugetul statului a pierdut 2 miliarde de dolari din cauza neactualizării prețului de referință la gaze în perioada 2006-2018, în baza căruia au fost plătite redevențele. A doua zi a revenit și a afirmat că cine ‘ar îndrăzni’ să modifice actuala formă a Legii offshore ar trebui condamnat pentru trădare de ţară. Practic, părea a fi în totală contradicție cu Liviu Dragnea, însă nu era decât o modalitate de a forța negocieri cu respectivele companii. Vezi aici de ce a atacat Darius Vâlcov companiile petroliere.
Amendamentele aprobate de Senatorii din Comisia comună economică și pentru energie (Amendamente propuse de senatorii Șerban Nicolae și Marin Gheorghe și alți senatori PSD)
- Titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore aflate în curs de executare la data intrării în vigoarea a prezentei legi benficiază, pe toată perioada derulării acestora, la nivelul de redevență, cotele procentuale de redevență petrolieră, pragurile de producție brută aferente acestor cote existente la data intrării în vigoare a legii, prevederile OG 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale, cu modificărle și completările ulterioare și ale OG 6/2013 privind instituirea unor măsuri speciale pentru impozitarea exploatării resurselor naturale, altele decât gazele naturale, aprobată cu modificări și completări prin Legea 261/2013, cu modificările ulterioare, nu se aplică titularilor de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi
- ANRM și titularii de acorduri petroliere pot încheia acte adiționale la acordurile petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi.
- Titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore, inclusiv filialele acestora și/sau aparținând aceluiași grup de interes economic care desfășoară atât activități de extracție, cât și activități de vânzare a gazelor naturale extrase din aceste perimetre sunt obligați la cacularea, declararea și plata impozitului asupra veniturilor suplimentare offshore.
- Prin venit suplimentar se înțelege diferența dintre prețul mediu ponderat al gazelor naturale vândute din producția internă proprie din perimtretrele offshore și prețul de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru clienții casnici și noncasnici în anul 2012, respectiv 45,71 lei/MWh, înmulțită cu volumele de gaze vândute din producția internă din perimetrele offshore.
- Impozitul asupra veniturilor suplimentare offhore se calculează prin aplicarea unuia sau unor procente de calcul, după caz, asupra veniturilor obținute din vânzarea gazelor naturale extrase din perimetrele offshore, așa cum acestea sunt determinate potrivit anexei 2 care face parte integrantă din prezenta lege, impozit din care se deduce valoarea ivestițiilor în segmentul upstream. Impozitul asupra veniturilor suplimentare offshore ține seama de prețul de referință stabilit de ANRM pentru calculul redevențelor. Tranzacțiile desfășurate sub prețul de referință se impozitează la prețul de referință. Procentele de calcul a impozitului se calculează pe baza prețurilor de vânzare a gazelor naturale practicate de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore pe baza unei grile de prețuri, începând cu 1 ianuarie 2019 cu indicele anual al prețurilor de consum.
- Limita maximă a deducerii investițiilor în segmentul upstream nu poate depăși 60% din totalul veniturilor suplimentare.
- Regimul de redevențe și regimul fiscal nu se vor modifica, indiferent sub ce formă, pe toată durata acordurilor și a prelungirilor subsecvente.
- Valoarea investițiilor este valoarea cumulată a investițiilor în segmenul upstream, înregistrate în evidența contabilă potrivit reglementărilor legale în vigoare de la intrarea în vigoare a legii până în luna pentru care se calculează impozitul asupra veniturilor suplimentare offshore inclusiv, precum și valoarea cheltuielilor aferente investițiilor din programele de lucrări realizate și raportate către ANRM în baza acordurilor petroliere, care au fost înregistrate în evidența contabilă până la data intrării în vigoare a legii, din care se scade valoarea cumulată a impozitelor asupra veniturilor suplimentare offshore calculate, dar nedatorate până în luna respectivă în urma aplicării deducerii pentru investiții.
Citește și
- De ce iese Darius Vâlcov, în plin scandal legat de proteste, cu un atac asupra sectorului gazelor
- PSD arată pisica companiilor străine. Vâlcov: Bugetul a pierdut 2 miliarde dolari prin neactualizarea prețului la gaze în ultimii 12 ani/ „Așa arată un jaf de 2 miliarde $. Ar fi însemnat alocațiile tuturor copiilor pentru 2 ani”
- Klaus Iohannis retrimite în Parlament Legea Offshore pentru reexaminare: Legea trebuie reanalizată din perspectiva unei potențiale încălcări a principiului neafectării veniturilor bugetare
- În timp ce la comisii erau încă dezbateri, Liviu Dragnea a prezentat modificările la legea offshore și a anunțat că va fi votată azi
- Legea offshore, regândită de PSD și ALDE cu câteva ore înainte de adoptare: Operatorii din Marea Neagră vor plăti impozite progresive pe veniturile suplimentare, în funcție de prețul gazelor
- Cristina Prună, deputat USR, despre modul în care a fost adoptată Legea offshore: În România, dacă vrei să mai faci o afacere, trebuie să te duci, exact ca într-un regim autocrat, să discuți cu jupânul Liviu Dragnea
- Cătălin Drulă, deputat USR: Dragnea a mințit la televizor cu impozitul pe veniturile offshore / Nu a menționat că până la 60% din venitul suplimentar se poate deduce ca investiție
- Discuții între Liviu Dragnea, Finanțe și companiile petroliere pentru „corectarea” unor prevederi din Legea offshore, abia aprobată de Parlament: Ar putea fi emisă OUG pentru deducerea investițiilor din Marea Neagră
- Guvernul ar putea emite în toamnă Ordonanța de urgență pentru modificarea Legii off-shore, dacă va fi promulgată de președinte (surse)
- Tensiuni în Coaliție. ALDE nemulțumită de colaborarea cu PSD pe legea off-shore. Vosganian: PSD ne-a pus într-o situaţie delicată
- Hans Klemm: Legea offshore a fost adoptată cu încălcarea principiilor transparenței și negocierii. Este îndoielnic
- Dragnea confirmă că legea offshore va fi modificată prin ordonanță de urgență
Dragnea, despre ordonanța off-shore: Ce s-a adoptat în lege trebuie să fie pus limpede și clar