Sari direct la conținut

Legendarul Bob Iger a revenit în funcția de CEO al Disney într-o perioadă de turbulențe pentru compania americană

HotNews.ro
Bob Iger este din nou sef la Disney, Foto: Drew Angerer / Getty Images / Profimedia
Bob Iger este din nou sef la Disney, Foto: Drew Angerer / Getty Images / Profimedia

Consiliul de administraţie al Disney i-a cerut legendarului Bob Iger să îşi reia funcţia de CEO, pe care i-o cedase lui Bob Chapek în 2020 după ce o deţinuse timp de 15 ani, cu scopul de a revitaliza acest grup american din industria divertismentului, informează luni AFP și Agerpres.

Bob Iger, în vârstă de 71 de ani, a acceptat să revină la conducerea grupului Disney pentru încă doi ani cu obiectivul de a pune la punct o strategie „de creştere reînnoită”, au precizat reprezentanţii companiei americane într-un comunicat. De asemenea, el va trebui să colaboreze cu Consiliul de administraţie pentru a-şi găsi un succesor.

„Consiliul de administraţie a considerat că într-un moment în care grupul Disney este angajat într-o perioadă tot mai complexă de transformare a acestui sector de activitate, Bob Iger este deosebit de bine plasat pentru a conduce grupul pe durata unei astfel de perioade-cheie”, a declarat preşedinta Consiliului de administraţie, Susan Arnold, citată în acelaşi comunicat.

Bob Iger, susţinător al imaginii familiale şi a politicilor promovate de Disney, a condus acest grup din 2002 până în 2020 şi a rămas preşedintele executiv al Consiliului de administraţie până la sfârşitul anului 2021.

„El se bucură de respectul profund al echipei aflate la conducerea grupului Disney”, a adăugat Susan Arnold.

Grupul Disney, înfiinţat în 1923, nu a precizat motivele plecării lui Bob Chapek, anunţând doar că acesta a decis să renunţe la funcţia de CEO. Veteran al grupului, Bob Chapek şi-a preluat atribuţiunile de serviciu la începutul anului 2020, chiar înainte de declanşarea pandemiei de COVID-19.

El a trebuit să gestioneze atunci închiderea, apoi redeschiderea parcurilor de distracţii Disney, precum şi expansiunea platformelor de streaming.

Rezultatele activităţii sale, în urma căreia serviciul Disney+ se confruntă cu o concurenţă feroce din partea platformelor Netflix, Amazon Prime Video şi HBO Max, sunt amestecate.

Streaming în dificultate pentru Disney

Disney+, lansat oficial și în România în vara acestui an, a câştigat noi abonaţi şi în al treilea trimestru al acestui an, ajungând la peste 164 de milioane de utilizatori la sfârşitul lunii septembrie.

Însă platformele VoD (video on demand – n.r.) ale grupului american (Disney+, ESPN şi Hulu) au înregistrat o pierdere operaţională de aproape 1,5 miliarde de dolari.

Deşi ramura sa dedicată „parcurilor de atracţii, experienţelor şi produselor derivate” a beneficiat în aceeaşi perioadă de vânzări record, cifra de afaceri totală a grupului i-a dezamăgit pe specialiştii de pe această piaţă.

Acţiunile Disney au scăzut cu peste 13% la o zi după anunţarea acestor rezultate financiare, la începutul lunii noiembrie. Preţul unei acţiuni Disney este cu 40% mai mic în raport cu valoarea sa de la începutul acestui an.

Mandatul lui Bob Chapek a fost marcat şi de un episod complicat produs în Florida, unde grupul Disney anunţase iniţial că a decis să nu se pronunţe asupra unei legi care interzice predarea în şcolile primare a unor subiecte ce au legătură cu orientarea sexuală sau cu identitatea de gen.

La insistenţele angajaţilor, Bob Chapek a criticat în cele din urmă textul de lege, declanşând nemulţumirea guvernatorului conservator Ron DeSantis şi suspendarea unui statut administrativ favorabil de care beneficia parcul de distracţii Disney World din anii 1960 în acest stat american.

Cine este Bob Iger

Sub conducerea lui Bob Iger, grupul Disney a devenit un adevărat imperiu în domeniul divertismentului, prin achiziţionarea studioului de animaţie Pixar (Finding Nemo, Toy Story) în 2006, a companiei Marvel (X-Men, Spider-Man şi toată seria Avengers) în 2009 şi a studioului Lucasfilm (Star Wars, Indiana Jones) în 2012, precum şi a majorităţii activelor fostului grup 21st Century Fox în 2019.

Lansarea platformei de streaming Disney+ a fost una dintre ultimele realizări majore ale sale.

În timpul mandatului deţinut de Bob Iger, valoarea la bursă a acţiunilor Disney a crescut de peste cinci ori.

„Sunt foarte optimist în legătură cu viitorul acestei mari companii şi, totodată, sunt încântat că reprezentanţii Consiliului de administraţiei mi-au cerut să revin în funcţia de director general”, a declarat Bob Iger, citat în acelaşi comunicat.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro