Sari direct la conținut

Leo Grozavu nu mai este antrenorul echipei FC Botoșani

HotNews.ro
Leo Grozavu nu mai este antrenorul echipei FC Botoșani
Leo Grozavu. FOTO: Răzvan Păsărică /SPORT PICTURES / imago sportfotodienst / Profimedia

Leo Grozavu (58 de ani) nu mai este antrenorul echipei FC Botoșani, care a ratat calificarea în play-off-ul SuperLigii.

Clubul a făcut anunțul chiar înainte de ultima etapă a sezonului regular, în care se va duela cu Petrolul Ploiești. În acest moment, FC Botoșani ocupă locul 8, cu 42 de puncte, iar gruparea prahoveană se află pe 12, cu 29 de puncte.

„FC Botoșani și Leo Grozavu au încheiat colaborarea, rezilierea contractului făcându-se de comun acord.

În ciuda faptului că echipa noastră se îndreaptă spre startul în cel de-al 14-lea sezon consecutiv în prima ligă, performanță cu care se mai pot lăuda doar FCSB, Univ. Craiova și Farul Constanța (n.r. fosta Viitorul), divorțul s-a produs.

Ratarea play-off-ului, „top 6” nefiind însă la startul sezonului un obiectiv pentru „roș-alb-albaștri”, a produs o dezamăgire uriașă în familia „roș-alb-albastră”, „Leul” convenind cu conducerea clubului să pună punct colaborării.

A fost al patrulea mandat al lui Leo Grozavu pe banca FC Botoșani, perioadă în care am trecut cu toții de la agonie la extaz și invers…

Prima dată, Leo Grozavu a pregătit echipa în Liga secundă, în perioada iulie 2007 – noiembrie 2008. Din 58 de meciuri a câștigat 20 de paride, a remizat în 12 jocuri și a pierdut 26.

Tehnicianul a revenit pentru al doilea mandat la Botoșani în Liga 1, în ianuarie 2014 și a condus formația până în septembrie 2015. A adunat 59 de meciuri, bifând 20 victorii, 17 remize și 22 înfrângeri.

Al treilea mandat a fost între aprilie 2016 – iunie 2017, periodă în care a condus echipa în 48 de jocuri, obținând 18 victorii, 13 remize și 17 înfrângeri.

„Leul” s-a întors la Botoșani într-un moment delicat, în ianuarie 2025, pregătindu-i pe „roș-alb-albaștri” până astăzi, 3 martie 2026, dată la care a semnat rezilierea contractului scadent în vara anului 2027. În acest al patrulea mandat la FC Botoșani, Leo Grozavu a condus echipa în 47 de bătălii, bifând 18 victorii, 14 remize și 15 înfrângeri.

În total, în cele patru mandate, întinse pe aproape două decenii la FC Botoșani, Leo Grozavu a avut 212 partide, având 76 victorii, 56 de remize și 80 de înfrângeri. Mulțumim pentru tot, „Leule”, și mult succes în carieră!”, se arată în comunicatul clubului.

FC Botoșani – Petrolul Ploiești va avea loc sâmbătă, de la ora 17:00.

INTERVIURILE HotNews.ro