Leul a pierdut luni peste 2 bani in fata monedei europene, ajungand la 4,2987 lei/euro
HotNews.ro
Cursul de referinta publicat de Banca Nationala a Romaniei (BNR) a crescut luni cu 2,12 bani, ajungand la 4,2987 lei pentru un euro. Leul s-a depreciat astfel cu 0,5%, dupa ce in ultima zi a saptamanii trecute un euro era cotat la 4,2775 lei.
Fata de moneda americana, cursul de referinta publicat de BNR arata o depreciere de 5,58 bani a monedei nationale, la 3,3770 lei pentru un dolar, de la 3,3212 lei pentru un dolar, cat era vineri.
Francul elvetian a fost cotat la 2,8947 lei, nivel cu aproape doi bani mai mare decat cel de la sfarsitul saptamanii trecute, iar 100 de yeni japonezi au fost cotati la 3,7964 lei, dupa ce vineri cursul bancii centrale era de 3,7078 lei pentru 100 de yeni.