Sari direct la conținut

Leul a recuperat aproape trei bani in fata euro dupa publicarea datelor referitoare la cresterea economica

HotNews.ro

Moneda nationala s-a apreciat cu aproape trei bani, fiind cotata marti la 3,7329 lei pentru un euro, potrivit cursului anuntat de Banca Nationala a Romania (BNR). Leul a castigat 0,76% in fata monedei unice europene, dupa ce banca centrala a anuntat un curs de 3,7617 lei pentru un euro.

„Leul a recastigat teren in aceasta sedinta, ajungand aproape de nivelul de 3,70 lei pentru un euro, datorita datelor pozitive despre cresterea economica in ultimul trimestru al anului trecut. Dupa aceasta apreciere, leul a revenit spre 3,73 lei pentru un euro, dar, in cazul in care vom vedea o redresare a increderii pe piata, datorita vestilor bune despre economia Romaniei, am putea asista la coborarea cursului spre 3,65 lei pentru un euro in urmatoarele zile”, a declarat Ioan Birle, dealerul Bancii Transilvania, citat de NewsIn.

La deschiderea sedintei valutare locale, euro era cotat la 3,7265 lei, pentru ca apoi moneda europeana sa atinga varful de 3,7348 lei pentru un euro. Dupa publicarea datelor referitoare la cresterea economica pe anul trecut, leul a castigat peste trei bani, ajungand, cu putin inaintea orei 11:00, la 3,7020 lei pentru un euro. Dupa atingerea acestui nivel, leul a reinceput sa se deprecieze, iar la 14:00, bancile cumparau un euro cu 3,7290 lei si il vindeau cu 3,7350 lei.

Fata de dolarul american, leul a castigat 2,4 bani, moneda americana fiind cotata luni la 2,4546 lei.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro