Leul, aproape static, pe un fond optimist in Europa. Dealer: A fost liniste totala. Volume mici, ordine putine
Leul s-a depreciat cu 0,71 de bani in sedinta de luni, cursul de referinta afisat de Banca Nationala a Romaniei (BNR) fiind de 4,2234 lei/euro, fata de 4,2163 cat fusese anuntat vineri. Dealerii pun aceasta usoara depreciere pe seama miscarilor dolar/euro. „Leul s-a miscat in ambele directii. Au fost secvente in care se aprecia, dupa care urmau perioade de depreciere. Miscarile de apreciere se datorau optimismului din piata. Bursele sunt pe verde, despre Spania se aude ca nu va accesa imprumutul pus la dispozitie, monedele regionale inregistrau si ele aprecieri in partea a doua a zilei”, a declarat pentru HotNews dealerul unei banci comerciale locale.
Potrivit dealerului citat, volumele tranzactionate luni au fost reduse, piata locala fiind putin adanca. „A fost liniste totala in piata. Volume mici, ordine putine. Sa vedem cum vor reactiona pietele maine, dupa discutarea motiunii. Toti stau si asteapta sa vada care va fi rezultatul votului. Deocamdata constat prudenta jucatorilor”, a mai declarat sursa citata.
Cursul leu/dolar a scazut cu 3,15 bani, pana la 3,4460 lei/dolar. Pe piata internationala, dolarului s-a depreciat aproape constant, de la 1,2111 la 1,2258 dolari/euro.
In piata monetara, dobanzile pe termen foarte scurt incadrau rata dobanzii de politica monetara, de 6,25% pe an.
Astfel, in prima parte a zilei, BNR a afisat un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 6,04% pe an, in crestere fata de nivelul de vineri de 5,81%, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a urcat la 6,54%, de la 6,31% in sedinta precedenta.