Sari direct la conținut

Leul castiga teren in fata monedei unice europene, euro fiind cotat luni la 3,6347 lei

HotNews.ro

Euro a fost cotat luni la 3,6347 lei, cu 2,26 bani mai putin decat vineri, potrivit cursului anuntat de Banca Nationala a Romaniei (BNR). Leul s-a apreciat astfel cu 0,62%, pe fondul tendintei de usoara apreciere inregistrata si de alte monede din regiune, dupa ce vineri banca centrala a anuntat un curs de 3,6573 lei pentru un euro.

Potrivit NewsIn, leul s-a apreciat in primele tranzactii de luni, de la 3,6410 la 3,6253 lei pentru un euro, in ton cu miscarea inregistrata de zlot si coroana slovaca, dar dupa ora 10:00 leul a pierdut teren timp de doua ore pana la 3,6372 lei pentru un euro. Ulterior, cursul a oscilat in jurul valorii de 3,6340 lei pentru un euro, iar la 13:55, bancile cumparau un euro cu 3,6320 lei si il vindeau cu 3,6360 lei.

„Leul s-a apreciat de dimineata pentru ca au fost miscari pe pietele din zona. Mai toate monedele din regiune au de vreo saptamana o tendinta de usoara apreciere fata de euro”, a declarat Ioan Birle, dealerul sef al Bancii Transilvania, citat de NewsIn.

Fata de moneda americana, cursul de referinta de luni arata o apreciere cu peste trei bani a leului, pana la 2,3287 lei pentru un dolar, de la 2,3615 lei pentru un dolar, cat era vineri. Pe pietele internationale, moneda americana s-a depreciat, luni, de la 1,5562 la 1,5632 dolari pentru un euro, odata cu scumpirea aurului si a petrolului, iar dupa 12:00 ora Romaniei a recuperat terenul pierdut, astfel incat la 13:55, euro era cotat la 1,5578 dolari.

Francul elvetian a fost cotat luni la 2,2305 lei, nivel cu peste un ban mai scazut decat cel de vineri, de 2,2415 lei, iar 100 de yeni japonezi au fost cotati la 2,2432 lei, in crestere cu 1,3 bani.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro