Leul s-a depreciat marti, pana la un curs de 4,1276 lei/euro
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a afisat marti un curs de referinta de 4,1276 lei pentru un euro, nivel cu 2,11 bani mai mare decat cel publicat in ziua anterioara.
Pe piata valutara, leul a leul a pierdut aproximativ doi bani pe parcursul zilei de luni, pe fondul unor evolutii regionale mixte, si a inchis sedinta la 4,1090 unitati/euro. Economistii ING Bank arata ca, avand in vedere usurinta cu care leul s-a depreciat, miscarea de corectie ar putea sa se extinda pe parcursul zilelor urmatoare. Acesta pare sa fie cazul in aceasta dimineata, cand leul s-a depreciat peste nivelul de 4,12 unitati/euro.
„Avand in vedere deteriorarea perspectivei inflatiei si indiciile privind faptul ca BNR este confortabila cu aprecierea leului, este posibil ca participantii la piata sa inceapa sa cumpere moneda locala daca miscarea de depreciere persista. Judecand dupa nivelul de deschidere al actiunilor europene si evolutia monedelor regionale de la inceputul zilei, leul ar putea sa se tranzactioneze static cu o tendinta de depreciere marti, aceasta tendinta fiind o consecinta a castigurilor recente”, se arata intr-o nota a ING.
Leul s-a depreciat usor in fata dolarului american, care a fost cotat la 2,9245 lei pentru un dolar, dupa ce luni banca centrala a publicat un curs de 2,9223 lei/dolar.