Sari direct la conținut

Leul s-a depreciat miercuri, cursul BNR urcand la 4,2902 lei/euro

HotNews.ro

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a afisat miercuri un curs de referinta de 4,2902 lei pentru un euro, aceasta valoare fiind cu 0,59 bani mai mare decat cea publicata in ziua anterioara.

Pe piata valutara, moneda nationala s-a tranzactionat marti cu o tendinta pozitiva si a inchis ziua la 4,2780 unitati/euro, nivel cu aproximativ 140 puncte mai apreciat. Economistii ING Bank se asteapta ca sedinta de miercuri sa fie statica, avand in vedere ca pietele par mai calme decat in sedintele precedente.

„Participantii la piata asteapta rezultatul sedintei conducerii sistemului bancilor centrale din SUA ce urmeaza sa fie anuntat miercuri, dupa orele locale de tranzactionare. Asadar, impactul asupra leului ar putea sa fie vizibil maine. O tendinta de depreciere pentru moneda nationala pare probabila daca sistemul bancilor centrale din SUA va anunta extinderea maturitatii titlurilor din portofoliu si nu va indica un alt program de relaxare cantitativa sau alte masuri de stimul monetar”, se arata intr-o nota a bancii olandeze.

Leul a pierdut teren si in fata monedei americane, cursul bancii centrale fiind de 3,1368 lei pentru un dolar, fata de 3,1253 lei/dolar cat a fost marti.

Comparativ cu francul elvetian, moneda nationala a castigat 3,82 bani fata de referinta din ziua trecuta, ajungand la 3,5130 lei/franc. In acelasi timp, 100 de yeni japonezi au fost cotati la 4,1116 lei, dupa ce marti cursul bancii centrale a fost de 4,0867 lei pentru 100 de yeni.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro