Sari direct la conținut

Leul s-a depreciat miercuri pana la 4,3210 lei/euro, un record al ultimelor 15 luni

HotNews.ro

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a publicat miercuri un curs de referinta de 4,3210 lei pentru un euro, aceasta valoare fiind cu 0,98 bani mai mare decat cea din ziua anteriora. Un nivel mai ridicat al cursului de referinta nu a mai fost inregistat din data de 1 iulie 2010, cand un euro era cotat la 4,3537 lei.

Pe piata valutara, moneda nationala a inregistrat marti o sedinta statica si a inchis ziua la 4,2980 unitati/euro.

„Imbunatatirea recenta a apetitului pentru risc pare fragila daca avem in vedere evolutia negativa a actiunilor asiatice si a celor europene. Asadar astazi nu pare o zi favorabila leului. Prognoza ING sub asteptarile pietei privind bunurile de folosinta indelungata din SUA ce urmeaza sa fie anuntate mai tarziu astazi sprijina acesta perspectiva”, se arata intr-o nota a ING Bank.

Cu toate acestea, economistii bancii olandeze nu crede ca potentialele pierderi inregistrate de moneda nationala s-ar putea dovedi importante.

Un dealer din piata a declarat pentru HotNews.ro ca deprecierea leului din ultima perioada se datoreaza conditiilor de pe pietele internationale si a scaderii apetitul investitorilor pentru active riscante. El a aratat ca pierderile inregistrate de moneda nationala au fost mai mici decat ale celorlalte monede din regiune. In ultima luna, leul s-a depreciat cu circa 2%, in vreme ce zlotul polonez si forintul ungar au pierdut circa 5%.

El a mai precizat ca nu poate fi vorba de o depreciere artificiala a leului pentru ca nivelul cursului stabilit la data de 1 octombrie sa fie favorabil statului, avand in vedere ca nu exista nici indicii cu privire la o interventie a BNR in piata.

Codul Fiscal prevede ca valoarea accizelor si a taxei de poluare ce vor fi colectate in anul urmator sa fie calculata in functie de cursul BCE din 1 octombrie, nu de cel al BNR si reprezinta alinierea Romaniei la directiva europeana privind metodologia de calcul a accizelor. Aceasta presupune folosirea cursului valutar stabilit in prima zi lucratoare a lunii octombrie si publicat in Jurnalul Oficial al UE.

Leul a continuat sa se aprecieze in fata dolarului american, cursul afisat de BNR fiind de 3,1672 lei pentru un dolar, fata de 3,1897 lei/dolar in sedinta de marti.

Comparativ cu francul elvetian, moneda nationala a pierdut 0,79 bani fata de referinta din ziua anterioara, ajungand la 3,5396 lei/franc. In acelasi timp, 100 de yeni japonezi au fost cotati la 4,1427 lei, dupa ce marti cursul bancii centrale a fost de 4,1737 lei pentru 100 de yeni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro