Sari direct la conținut

Leul s-a depreciat usor miercuri, cursul de referinta urcand la 4,2950 lei/euro

HotNews.ro

Moneda nationala s-a depreciat usor in fata monedei europene, Banca Nationala a Romaniei (BNR) afisand un curs de 4,2950 lei pentru un euro, cu 0,38 bani mai mult decat marti. Economistii se asteapta ca leul sa se deprecieze usor in sedinta de miercuri de pe piata interbancara, participantii la piata asteptandu-se ca BNR sa sprijine moneda nationala daca nivelul cursului de schimb depaseste nivelul de 4,30 lei pentru un euro.

Pierderile inregistrate de actiunile asiatice si aprecierea dolarului SUA din dimineata acestei zile indica faptul ca sentimental investitorilor nu este favorabil monedei nationale ce s-ar putea indrepta catre o zi de depreciere, sunt de parere economistii ING Bank.

„Credem ca pierderile leului pot fi doar marginale deoarece participantii la piata s-ar putea astepta ca BNR sa sprijine leul daca se depreciaza peste 4,30/EUR – nivel ce s-a dovedit destul de rezistent pe parcursul ultimelor trei saptamani”, arata acestia intr-o nota transmisa clientilor.

Leul a pierdut teren si in fata dolarului american, care a fost cotat la 3,1782 lei, cu 2,27 bani mai mult decat marti.

Moneda nationala s-a apreciat insa usor in fata francului elvetian, cursul urcand la 3,2000 lei pentru un franc, de la 3,2037 lei pentru un franc in ziua anterioara, in vreme ce 100 de yeni japonezi au fost cotati la 3,8142 lei, cu 2,41 bani mai mult decat marti.​

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro