Leul s-a depreciat vineri, cursul BNR urcand la 4,2048 lei/euro
Moneda nationala a continuat sa se deprecieze usor in fata euro, Banca Nationala a Romaniei (BNR) afisand un curs de 4,2048 lei pentru un euro, cu 1,16 bani mai mult decat in ziua anterioara.
Pe piata valutara, leul s-a tranzactionat joi intr-un interval strans de 50 puncte si a inchis ziua la 4,1940 unitati pentru un euro. Vineri, sedinta s-a deschis la un curs de 4,1940-4,1970 lei/euro, cu o tendinta de depreciere a leului, si a atins un nivel maxim de 4,2040-4,2060 lei/euro.
Dealerul unei importante banci comerciale a declarat pentru HotNews.ro ca evolutia leului este in ton cu cea a monedelor din regiune si vine pe fondul aversiunii la risc a investitorilor, ca urmare a cutremurului din Japonia si a tensiunilor din Arabia Saudita.
Leul a pierdut teren si in fata dolarului, moneda americana fiind cotata la 3,0556 lei pentru un dolar, fata de 3,0290 lei pentru un dolar in sedinta de joi.