Sari direct la conținut

Leziuni pe ficat au fost detectate la soareci care au fost trimisi in spatiul cosmic

HotNews.ro

Soarecii de laborator care au petrecut mai putin de doua saptamani pe orbita terestra au prezentat leziuni hepatice la revenirea pe Pamant, suscitand neliniste cu privire la posibilele efecte asupra oamenilor ale calatoriilor lungi in spatiu, potrivit unui studiu publicat miercuri in revista stiintifica PLoS ONE, informeaza agentia France Presse, citata de Agerpres.

Soarecii de laborator implicati in test au petrecut 13 zile si jumatate la bordul navetei spatiale Atlantis in anul 2011. Odata intorsi pe Pamant, cercetatorii au descoperit ca aceasta calatorie in spatiul cosmic a avut un efect asupra ficatului soarecilor, indica acest studiu.

„Stiam ca astronautii prezentau de multe ori la revenire (din spatiul cosmic – n.n.) simptome asemanatoare diabetului, dar acestea se resorbeau, de obicei, destul de repede”, a spus autorul principal al studiului Karen Jonscher, de la Universitatea din Colorado (SUA).

Rozatoarele au prezentat la intoarcere o cantitate mai mare de grasime in ficat, dar mai putin retinol, o forma de vitamina A. Capacitatea soarecilor de a digera grasime a fost de asemenea modificata. Soarecii au prezentat semne ale maladiilor hepatice si markeri care anticipau un potential inceput de fibroza, potrivit studiului.

Este deja cunoscut faptul ca voiajul spatial poate duce la pierderea de masa osoasa si de masa musculara si poate afecta vederea si functionarea creierului la om. Dar afectarea ficatului observata la soarecii de pe Atlantis este echivalenta cu cea care ar fi provocata de un regim alimentar dezechilibrat mentinut luni sau chiar ani, a mentionat Karen Jonscher.

„Daca un soarece prezinta semne de fibroza dupa 13,5 zile, fara a schimba dieta, ce se intampla la oameni ?” s-a intrebat omul de stiinta.

NASA efectueaza un experiment fara precedent, ce a presupus trimiterea pe Statia Spatiala Internationala (ISS) a astronautului american Scott Kelly pentru 340 de zile, alaturi de astronautul rus Mihail Kornienko, pentru a studia efectele fiziologice si psihologice ale sejururilor lungi in spatiu in vederea pregatirii unei misiuni pe planeta Marte.

De asemenea, 20 de soareci de laborator au fost la bord in misiunea de transport efectuata de nava spatiala fara pilot Dragon a companiei americane SpaceX, care a ajuns la 10 aprilie la ISS.

„Vor fi studiati soarecii care au petrecut mai mult timp in spatiu pentru a stabili daca mecanismele de compensare intra in joc pentru prevenirea leziunilor potential grave”, a subliniat Karen Jonscher referitor la obiectivele unor astfel de cercetari.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro