Lia Olguta Vasilescu: Vom demonstra ca avem o majoritate calificata. Se poate ajunge si la suspendarea presedintelui
„Mergem Cotroceni cu o lista de semnaturi ale parlamentarilor, ca sa demonstram faptul ca exista o majoritate parlamentara. In acel moment, domnul Klaus Iohannis nu poate spune ca nu este o majoritate parlamentara. Vom demonstra ca avem o majoritate calificata pentru a trece un nou guvern in Parlament. Daca domnul Iohannis nu va dori sa propuna premierul de la PSD catre Parlament, atunci vom trece la solutia de avarie. Se poate ajunge si la suspendarea presedintelui”, a afirmat Vasilescu la TVR.
Ea a precizat ca tema suspendarii presedintelui „nu s-a discutat in interiorul PSD, dar au discutat juristii nostri aceasta posibilitate inainte”, potrivit Agerpres..
In schimb, liderul PSD Dambovita, Adrian Tutuianu, a declarat, la finalul sedintei CEx a PSD, ca „viata va spune cine a gresit” – el, care a spus ca ar fi sinucidere politica o noua schimbare a guvernului sau PSD, care a votat retragerea sprijinului premierului Tudose. El a subliniat ca exista posibilitatea ca presedintele Klaus Iohannis sa respinga o noua nominalizare de premier din partea PSD.
El a spus ca posibilitatea ca Iohannis sa respinga o noua nominalizare de premier din partea PSD este una „pe care orice om serios o ia in calcul”.
Adrian Tutuianu s-a numarat printre cei patru lideri PSD care s-au abtinut la votul de luni seara din CEx a PSD.
„Imi mentin parerea, mi-am spus-o in CEx, a fost un vot, viata va spune daca am gresit eu sau ceilalti care au avut alta opinie”, a declarat fostul ministru la plecarea de la PSD, dupa sedinta CEx.