Sari direct la conținut

Libanul a aprobat rezolutia ONU cu unele „rezerve”

HotNews.ro

Guvernul libanez a aprobat, sambata seara, cu unanimitate de voturi, rezolutia ONU care cere incetarea ostilitatilor din Liban, a anuntat ministrul informatiilor Ghazi Aridi, citat de AFP.

Care sunt obiectiile

„Guvernul a acceptat in unanimitate rezolutia ONU, cu cateva rezerve”, a declarat ministrul, dupa reuniunea cabinetului care a durat cinci ore.

„Maine (duminica) va avea loc o reuniune extraordinara a Cabinetului pentru a dezbate modul de implementare a rezolutiei”, a adaugat el.

Mai multi membrii ai Guvernului au folosit termenii “mentiuni” sau “rezerve”, dar Aridi a asigurat jurnalistii prezenti la conferinta unde s-a anuntat decizia, ca acesti termeni nu vor schimba cu nimic aplicarea rezolutiei.

„Cand spunem ca guvernul accepta rezolutia, inseamna ca aceasta va fi aplicata. (…) Am dus o formidabila batalie diplomatica pentru a ajuta Libanul”, a declarat acesta.

„Rezervele”, adoptate si ele in unanimitate, se refera la absenta din rezolutie a condamnarii „anvergurii agresiunilor israeliene”, la lipsa de claritatea a textului in privinta viitorului Fermelor Shebaa si la soarta prizonierilor libanezi detinuti de Israel, a anuntat o sursa apropiata guvernului.

Gruparea de gherila Hezbollah ar respecta rezolutia 1701

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, daduse deja asigurari ca va respecta decizia Guvernului si orice acord de incetare a focului imediat ce acesta va otinut in cadrul Consiliului de Securitate al ONU.

Nasrallah anuntase, totodata, ca miscarea pe care o conduce va coopera cu desfasurarea armatei libaneze pana la frontiera, cerere pe care anterior o refuzase.

Hezbollah are doi ministri in Guvernul libanez.

Ce face Israelul

Cabinetul israelian ar trebui sa se reuneasca duminica, pentru a se pronunta, la randul sau, asupra acestei rezolutii, cu care premierul Ehud Olmert s-a declarat, in principiu, de acord.

Premierul israelian va cere, duminica, Guvernului sa accepte rezolutia ONU privind incetarea confruntarilor din Liban, dar va insista asupra continuarii ofensivei impotriva Hezbollah, au declarat surse israeliene, citate de Reuters.

Ehud Olmert, l-a anuntat pe presedintele american, George W. Bush, ca sustine rezolutia ONU.

Textul fusese modificat in ultimul moment, pentru a lua in considerare unele solicitari ale Israelului, care vrea ca in sudul Libanului sa actioneze o forta internationala puternica care sa faca fata gruparii Hezbollah.

In ciuda rezolutiei ONU, Israelul si-a continuat, vineri noaptea, operatiunea de amploare in Liban.

Cel putin 30 de combatanti Hezbollah au fost ucisi si 30 de soldati israelieni raniti in confruntari, a declarat un purtator de cuvant al armatei israeliene.

Alaturi de acestia, cel putin 20 de civili libanezi au murit in urma atacurilor aviatiei israeliene asupra orasului port Tyr, a anuntat politia locala.

Alte raiduri au distrus o casa in satul Rachaf si, apoi, au lovit locuitorii care se adunasera acolo sa vada ce s-a intamplat.

Operatiunea terestra de mare anvergura lansata de armata israeliana, sambata, in Libanul de sud, ar putea dura “cateva saptamani”, si va ajunge pana la fluviul Litani, a declarat seful operatiunilor in regiune, citat de AFP.

Franta si-a dat deja acordul ca va participa la intarirea Fortei Internationale de mentinere a pacii din Liban, dar cere ca si alte tari sa faca acelasi lucru.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro