Liberalizarea în energie: Consumatorii casnici care nu au trecut pe piața liberă vor plăti cu circa 5% mai mult de la 1 iulie
Prețul energiei va crește de la 1 iulie pentru consumatorii casnici care nu au încheiat un contract pe piața liberă, cu același furnizor sau cu altul, preferând să rămână în regim de serviciu universal, potrivit estimărilor făcute de Asociația Energia Inteligentă. Aceasta consideră că vor urma două etape de majorare a facturilor pentru acești consumatori: una la 1 iulie, în medie cu 4,8%, și cealaltă la 1 ianuarie 2022, în medie cu 5%.
Aceste scumpiri vin după cea de la 1 ianuarie 2021, când prețurile în serviciul universal practicate de furnizorii de ultimă instanță (ENEL, CEZ, E.ON, Electrica) au crescut cu până la 26%. Până acum, consumatorii din serviciul universal au beneficiat de anumite discounturi din partea furnizorilor de ultimă instanță, dar de la 1 iulie, acestea dispar.
Cei mai avantajați consumatori sunt cei care au încheiat deja contracte pe piața concurențială. Se estimează că doar 40% dintre consumatorii casnici de energie se aflau pe piața liberă.
„Au apărut primele cifre privind creșterea prețului energiei electrice pentru consumatorii casnici care se găsesc în Serviciul Universal (consumatorii care nu au trecut în piața concurențială și au rămas la același furnizor), care arată o creștere de la 1 iulie 2021 a prețului mediu pentru aceștia cu 4,8%. Din păcate este doar o primă etapă a creșterii prețului, la 1 ianuarie 2022 probabil urmează o nouă majorare cu încă 5%”, arată Asociația Energia Inteligentă.
Creșterea prețului energiei electrice de la 1 iulie 2021, pentru clienții din Serviciul Universal, variază de la 1,3 %, în București și Ilfov la 7,5% în Oltenia.
Consumatorii de energie electrică care nu au încheiat contracte pe piața concurențială, vor achita în medie, anual mai mult pentru energia consumată cu până la 96 lei.
Cu cât vor crește prețurile la energie pentru consumatorii aflați in Serviciul Universal
Cei care nu doresc să achite mai mult pentru energia electrică din această vară pot să încheie contracte în piața concurențială, acolo unde conform comparatorului de prețuri al ANRE pot obține în medie o factură mai mică cu până la 356 lei/an, arată Asociația Energia Intelligentă.
Pentru cei care încă nu sunt hotărâți sau nu știu să încheie contracte pe piața liberă, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a publicat tutoriale video prin care îi învață pe consumatorii de energie electrică și gaze naturale cum să aleagă cele mai bune oferte de furnizare a energiei electrice și gazelor naturale. ANRE a mai publicat două tutoriale prin care a explicat cum pot fi folosite, pas cu pas, comparatoarele de prețuri.
Vezi aici
O altă modalitate pentru consumatorii casnici de energie electrică pentru a avea un preț corect la gaze este să-și negocieze prețul prin intermediul platformei de tranzacționare a Bursei Române de Mărfuri, un loc în care se poate negocia prețul de achiziție a energiei electrice pentru consumatorii casnici, mai precizează Asociația.
Pentru mai multe amănunte, citește și: