Sari direct la conținut

Liceele si cluburile de noapte raman principalele tinte Zece locuri oficiale de unde poti cumpara droguri in Constanta

Replica de Constanta

Decadenta sociala, mizeria morala izvorata din dorinta de a ne prezenta in fata celor care se pot lauda cu o democratie nativa, adolescentul zilelor noastre a imprumutat numai obiceiuri ce pot genera creante in dezvoltarea acestei societati.

Traficul si consumul de substante interzise a ajuns sa fie ridicat la rang de cinste in fata acelora pentru care banul nu are valoare, ci doar miros dulce acrisor de cocaina. Intr-un secol al vitezei, adolescentul licean si nu numai sponsorizat de babacii cu pretentii de investitori, ajung ca la colt de strada sa-si vanda moralitatea pentru un gram de narcotice.

Desi autoritatile au initiat in scoli o campanie anti-drog, efectele se lasa inca asteptate. Astfel, in cadrul liceului Traian, campania inceputa de autoritati reprezinta un subiect tabu despre care nimeni nu vrea sa vorbeasca, asa incat directoarea trimite curiosii la purtatorul de cuvant, pe motiv ca subiectul este delicat si nu se poate vorbi cu oricine despre el.

In schimb, cei cativa elevi aflati in fata institutiei, care parca au fost instruiti inainte, sustin ca nu au auzit de droguri in liceu sau in preajma lui. Tot aici am aflat ca exista un club anti-drog, cu circuit inchis, unde intrusii nu au acces decat insotiti de purtatorul de cuvant care este practic inexistent, deoarece nimeni nu l-a vazut.

Daca la liceul Traian s-a sinchis cineva sa deschida gura, liceul Mihai Eminescu isi intampina oaspetii nepoftiti si curiosi cu usile inchise, pentru ca asa intelege conducerea sa-si apere elevii de droguri si de alte ispite.

Desi profesorii se dau de ceasul mortii ca asa ceva nu exista, liceenii spun altceva

La Liceul Mircea cel Batran insa, am avut parte de mai multa intelegere, directorul adjunct Gheorghe Moraru oferindu-se, destul de amabil, sa atace subiectul. De aici s-a aflat ca actiunile din cadrul campaniei anti-drog nu sunt straine in liceu, fiind considerate la ordinea zilei.

Pe holuri insa elevii dau dovada de o lipsa a memoriei, sustinand ca nu-si mai amintesc de aceste actiuni, afirmand insa un aspect pe care directorul se pare ca l-a scapat din vedere, si anume ca drogurile exista in preajma scolii.

Directorul adjunct, Gheorghe Moraru sustine insa ca in liceu este disciplina, elevii fiind pedepsiti prin munca la biblioteca daca incalca regulamentul intern, dar, cu toate acestea, bancile din fata liceului erau pline cu elevi care nu au binevoit sa intre la ore.

Crima Organizata are lista cu liceele unde se comercializeaza droguri

Cu toate ca directorii unitatilor de invatamant universitar si preuniversitar afirma cu tarie ca nu exista probleme legate de traficul si consumul de substante interzise, potrivit comisarului sef Victor Popescu, seful Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog Constanta, acest fenomen exista si se dezvolta.

Liceele in cauza nu sunt altele decat: Traian, Ovidiu, Eminescu si Calinescu, acolo unde liceenii prefera drogurile care fac parte din categoria barbituricelor. Si anume fortran amestecat cu alcool sau codeina fosfatica amestecata cu bere ce creeaza senzatii asemanatoare ingurgitarii de cocaina.

Bineinteles ca studentii nu se lasa mai prejos, cele doua camine studentesti ce apartin Universitatii Ovidius, gazduind adevarate orgii sexuale cu iz de heroina si cannabis, ajungand sa fie atent monitorizate de autoritatile mai sus mentionate. Gusturile studentesti sunt mai sofisticate, acestia preferand produsele pe baza de opiu.

Preturile drogurilor – in functie de buzunar si pretentii

Dar asta nu este tot. Principalele locuri aflate in colimatorul celor de la Antidrog ca fiind suspecte sunt faimoasele cluburi Morgana, La Cucaracha, Megalos, Motor, New Orleans (Cireasa), si lista ar putea continua. Aici gama de substante interzise se diversifica, fiind vorba de droguri precum heroina, cocaina, comercializate la pretul de 1.000.000 de lei doza pe gram, ecstasy, la pretul de 500.

000 de lei pastila, cannabis, la pretul de 700.000 de lei tigara gata preparata si 500.000 de lei o pungulita de un gram. Toate aceste delicatese ale amatorilor de senzatii tari provin din Afganistan, tara recunoscuta ca fiind principala producatoare si furnizoare de opiu, fie prin reteaua balcanica cat si prin reteaua transcaucaziana. Traficantii cauta insa, in continuare, o ruta mai sigura.

Destinatia cea mai frecventa este Olanda, Portul Constanta fiind si el vizat. Dar interventiile celor de la Antidrog, in colaborare cu institutiile vamale si Politia de Frontiera au dat roade, descoperindu-se adevarate capturi ascunse in containerele cu marfa, cutii cu masline sau materiale de constructii.

Nici un gram de droguri nu a iesit din portul Constanta, spune comisarul sef Victor Popescu, de la care am mai aflat ca in institutiile de invatamant sunt demarate activitati de prevenire si combatere a consumului si traficului de droguri, prin purtarea unor discutii in mediile preuniversitare si universitare, unde fenomenul este foarte dezvoltat.

In dialoguri este prezentat efectul produs de consumul narcoticelor si consecintele traficului acestora, incercandu-se formarea unei educatii in acest sens. Pedeapsa legala maxima posibila este chiar inchisoare pe viata.

Mai mult, pentru a face fata fenomenului care ia amploare, cu toate aceste eforturi sustinute ale autoritatilor, in ajutorul celor de la Antidrog va sosi din Sibiu al 26-lea angajat al CZCCOA Constanta, departamentul Antidrog, un caine antrenat special pentru descoperirea unor eventuali detinatori.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro