Lilibet, fetiţa prinţului Harry şi a lui Meghan Markle, împlineşte un an. Regina Elizabeth a II-a a cunoscut-o abia în această săptămână
Membrii familiei regale au transmis pe Twitter urările de ziua lor lui Lilibet – fiica ducelui şi ducesei de Sussex – care sâmbătă a împlinit un an.
Urările au venit de la Prinţul de Wales şi Ducesa de Cornwall, precum şi de la mătuşa şi unchiul ei, Ducele şi Ducesa de Cambridge.
Happy birthday Lilibet „Lili” Diana Mountbatten Windsor! You turn One today! Yayyyy!#happybirthdaytoyou #lilibetdiana #lili #lilibetdianamountbattenwindsor #oneyearold pic.twitter.com/lb7NqwGxcW
— Lilibet Lili Di (@ThePamelaKuma) June 4, 2022
Regina şi-a cunoscut strănepoata pentru prima dată săptămâna aceasta, când Harry şi Meghan s-au întors la Londra pentru sărbătorile jubileului împreună cu fiica şi fiul lor Archie.
Lilibet „Lili” Diana Mountbatten-Windsor, care s-a născut în California, a fost numită în onoarea Reginei, căreia i se spune „Lilibet” încă de când era mică. Numele din mijloc al fetiţei, Diana, a fost ales în memoria bunicii sale.
Părinţii ei şi-au făcut prima apariţie publică împreună în Marea Britanie din 2020 vineri, când au participat la o slujbă la Catedrala St Paul pentru a-i mulţumi Reginei. Cuplul a renunţat la calitatea de membri ai familiei regale la începutul anului 2020 şi s-a mutat în SUA. (Sursa: News.ro)