Sari direct la conținut

Lipsky, FMI: Progresele făcute de România în eliminarea arieratelor interne au fost mai lente decât anticipasem

HotNews.ro

FMI a avizat eliberarea urmatoarei transe din imprumutul acordat Romaniei, dar a avertizat ca progresele inregistrate in zona arieratelor sunt mai lente decat se anticipase. „Aplicarea de către România a politicilor din cadrul acordului cu Fondul a rămas solidă. Totuşi, progresele făcute de România în eliminarea arieratelor interne au fost mai lente decât anticipasem”, a declarat primul adjunct al directorului general al Fondului Monetar Internaţional, John Lipsky, la încheierea întrunirii Consiliului Director al FMI, desfasurat vineri seara.

John Lipsky, citat de pagina de net a FMI, a mai precizat ca „actuala provocare rămâne îndeplinirea completă a reformelor şi menţinerea unui control riguros asupra cheltuielilor pentru a asigura respectarea parametrilor bugetari”. Potrivit oficialului FMI, „este necesară continuarea eforturilor în domeniul sănătăţii şi al întreprinderilor de stat, pentru a reduce presiunile asupra cheltuielilor publice. Îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor structurale europene trebuie să devină o prioritate majoră a guvernului”, Lipsky recomandand Guvernului Boc să continue eforturile pentru perfecţionarea administraţiei fiscale.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro