Skip to content
Profit.ro

LISTA Noi salarii pentru medici – Un medic primar va avea un salariu brut de 17.300 de lei, iar un asistent principal de 8.218 lei

Profit.ro

Un medic primar ar urma să primească pe lună un salariu brut de 17.300 de lei începând din iulie 2027, în timp ce un medic rezident de anul I un salariu brut de 8.304 lei, prevede proiectul Legii Salarizării pregătit de către Guvern și obținut de către Profit.ro.

Un asistent medical principal va avea 8.218 lei brut, iar unul debutant 7.396 lei.

Noua lege, care e și jalon în PNRR și trebuie adoptată în perioada următoare, prevede că actul normativ intră în vigoare la data de 1 iulie 2027, pentru toate categoriile de personal bugetar, precum și faptul că, la data intrării în vigoare valoarea de referință este de 4.325 lei, în funcție de care se vor face calculele utilizând coeficienții de salarizare.

Proiectul de lege este încă în lucru la nivelul Ministerului Muncii și al Ministerului Finanțelor și poate fi modificat.

Au fost preluate propunerile Ministerului Sănătății privind acordarea sporurilor pentru personalul din sănătate. Sporurile pentru condiții de muncă au fost reduse la maxim 50% din salariul de bază, față de până la 85% cât este în prezent, astfel:

  • pentru asigurarea continuității activității si pentru gărzile efectuate de personalul sanitar se  propune înlocuirea sporului de 100%, respectiv 75% din salariul de bază, cu un tarif orar cu 10% mai mare decât tariful orar al normei de bază
  • un spor de până la 15% din salariul de bază pentru neonatologie, săli de naștere și din laboratoarele de analize medicale, față de 25% cât este în prezent

Pentru condiții deosebit de periculoase sunt prevăzute două niveluri, respectiv:

  • nivelul I: cuantumul sporului este de până la 40% din salariul de bază; iar pentru personalul nemedical/TESA din leprozerii, TBC, psihiatrie, boli infecțioase cuantumul sporului este de până la 20% din salariul de bază, față de până la 85% cât este în prezent,
  • nivelul II: cuantumul sporului este de până la 50% din salariul de bază, față de până la 85% cât este în prezent.
  • pentru condiții grele de muncă, un spor de până la 5% din salariul de bază, față de 15% cât este prevăzut în prezent,
  • pentru personalul care își desfășoară activitatea cu surse de radiații sau generatoare de radiații, un spor pentru condiții periculoase de până la 10% din salariul de bază, față de până la 30% cât este în prezent eliminarea sporului de până la 10% din salariul de bază, față de 15% cât este prevăzut în prezent,  
  • pentru unitățile sanitare cu specific deosebit, precum și a sporului de până la 15% din salariul de bază, pentru activități care se desfășoară în condiții deosebite, cum ar fi stres sau risc.
  • Pentru personalul din asistență socială, sporurile pentru condiții de muncă au fost reduse la maxim 40% din salariul de bază, față de până la 75% cât este în prezent, conform prevederilor din CID. Cuantumul sporurilor a fost corelat cu nivelul stabilit pentru  personalul din domeniul sănătății.

Citește mai mult pe Profit.ro